Apariția conceptului de „sănătate globală” este înrădăcinat atât în ​​literatura academică, cât și în discuțiile publice, reflectând schimbarea fundamentală în natura cauzelor și rezultatelor bolii din ultimele decenii.

Această schimbare are rădăcini în efectele globalizării și este văzută nu numai în răspândirea bolilor transmisibile, ci și în alte evoluții. Cum ar fi piața farmaceutică globalizată, apariția societății civile globale, a noilor actori internaționali din domeniul sănătății cu perspectivă globală, precum Melinda Gates Foundation.

Aceste evoluții s-au combinat pentru a crea un puternic sentiment de schimbare, astfel încât, încă din 2008, guvernul britanic a declarat că „sănătatea este globală”.

COVID-19 pare să întărească această narațiune. Cea mai izbitoare este răspândirea bolii. A atins aproape toată lumea. În doar 18 luni de la apariția sa, OMS a identificat doar 14 țări care au raportat zero cazuri, dintre care 12 erau Insulele Pacificului care au implementat restricții stricte.

De asemenea, pandemia a demonstrat natura globală a pieței produselor de sănătate. De la căutarea disperată a echipamentelor de protecție, până la dezvoltarea și furnizarea de vaccinuri, a fost clar că statele nu se pot baza doar pe furnizorii naționali.

Această viziune liberală a sănătății globale, una care susținea că bogații aveau responsabilități față de restul lumii, iar progresul era posibil prin cooperare, era deja în dificultate înainte de pandemie.

Agenda globală a sănătății își are originea în țările cu venituri ridicate și reflectă preocupările acestora (în special cu privire la răspândirea bolilor din alte țări).

Naționalism nerușinat

COVID-19 a aruncat într-o altă lumină slăbiciunile actuale ale proiectului global de sănătate. În timpul celei mai grave pandemii, răspunsul a fost dominat de preocupările și politicile naționale.

În anii care au precedat pandemia, apariția guvernelor naționaliste în statele G7 și G20 a provocat viziuni ale intereselor comune la nivel global.

Inițiativa „America First” a lui Trump a contrastat puternic cu inițiativa globală de securitate a sănătății a administrației Obama și cu programul masiv al administrației Bush pentru bolnavii de SIDA.

Sănătatea globală a dispărut

În pandemie au apărut diferențe puternice de politici între state în ceea ce privește problemele de bază, cum ar fi măștile, blocările și distanțarea socială. OMS a criticat țările cu venituri mari pentru un „eșec moral catastrofal” în ceea ce privește alocarea vaccinurilor.

Iar problemele de siguranță au fost abordate în mare măsură la nivel național, în ciuda sfaturilor clare din partea OMS.

Creșterea catastrofală a cazurilor de COVID în India a fost exacerbată de lipsa produselor critice pentru sănătate, de la echipamente și oxigen la vaccinuri. Dacă a existat vreodată un sistem global de sănătate, atunci acesta s-a evaporat, din nefericire, când era cel mai mult nevoie de el.

COVID-19 a demonstrat că, în perioadă de criză, cei bogați și puternici au revenit la abordări naționaliste, cu preocupări secundare pentru binele sănătății globale.

Dar, din moment ce rezultatele naționale în materie de sănătate par să fie încă indisolubil legate de evoluțiile globale, nevoia de a reconstrui sănătatea globală după COVID este mai presantă ca niciodată.