Ieri, capital.ro informa că OMV Petrom a majorat preţurile carburanţilor cu opt bani la benzină şi cu patru bani în cazul motorinei. Aceasta este prima ajustare a preţurilor realizată în luna octombrie a acestui an. Astăzi, preţurile au fost modificate şi de Rompetrol şi de Lukoil.
Lukoil, a treia companie după numărul de staţii de craburanţi, a copiat fidel creşterea de la OMV Petrom: 8 bani/litru la sortimentele de benzină şi 4 bani/litru în cazul motorinelor. Preţurile medii la Lukoil, conform site-ului propriu sunt următoarele: benzina Euroluk 95 costă 6,12 lei/litru, iar sortimentul Ecto 98 este comercializat începând de astăzi la un preţ de 6,8 lei/litru. Preţul unui litru de motorină Euro L Diesel este de 6,17 lei, iar sortimentul mai scump – Ecto Super Diesel este comercializat la preţul de 6,56 lei/litru.
Al doilea mare jucător de pe piaţa autohtonă, Rompetrol, a aplicat o creştere mai mică decât celelalte companii, dar la un nivel destul de apropiat. Astfel, dacă OMV Petrom şi Lukoil au scumpit benzina cu 8 bani/litru, Rompetrol a crescut preţurile cu 7 bani/litru. În cazul motorinei, sortimentul mai ieftin a fost majorat cu 3 bani faţă de 4 bani, creştere aplicată de OMV Petrom şi Lukoil. La sortimentul cu cifra cetanică mai mare, creşterea aplicată de Rompetrol este tot de patru bani.
Preţurile actuale la Rompetrol sunt de: 6,18 lei/litru benzina Efix 95, respectiv 6,82 lei/litru Alto 101. La motorine, preţurile sunt de 6,24 lei/litru Efix Diesel şi de 6,56 lei/litru sortimentul Alto 55.

Marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat indicele preţurilor de consum arătând că rata anuală a inflaţiei în luna septembrie a ajuns la 5,33%. În septembrie, preţurile combustibililor (categorie în care sunt incluse benzina şi motorina) au crescut cu 1,57%, o majorare mai mare decât inflaţia, care a fost de 1,18%. Faţă de luna decembrie 2011, combustibilii au înregistrat o majorare de 7,42%.

Dacă e să comparăm însă datele publicate de Oil Bulletin se poate constata o creştere mult mai accentuată atât la benzină, cât şi la motorină.
De exemplu, un litru de benzină era comercializat la finele anului trecut cu 5,287 lei, iar pe data de 1 octombrie 2012, conform datelor Oil Bulletin, preţul era de 5,946 de lei/litru, adică o creştere de 12,4%. În cazul motorinei, evoluţia este de 11,5%, de la 5,483 lei/litru (în decembrie 2011) la 6,114 lei/litru la 1 octombrie 2012.

Cât au crescut preţurile faţă de octombrie 2011

Potrivit calculelor capital.ro, benzina în România s-a scumpit în ultimele 12 luni cu aproape 12%, iar motorina cu 14%. Creşterea a fost calculată având în vedere preţurile exprimate în moneda naţională. Dacă ne raportăm la euro atunci preţurile au cunoscut o majorare de numai 5,7% în cazul benzinei, respectiv de 7,5% la motorină. Astfel am putut constata că dacă ne raportăm la moneda europeană, România se află printre statele care au crescut cel mai puţin preţurile în UE. De exemplu în Uniunea Europeană, media este de 11,45% la benzină şi de circa 11% la motorină. De menţionat este că diferenţa mare dintre creşterea în lei şi cea în euro vine din deprecierea monedei naţionale. În 10 octombrie 2011, Oil Bulletin a luat în calcul un curs valutar de 4,3123 lei/euro, iar pe data de 8 octombrie 2012, un euro era cotat la 4,5723 lei/euro.

Cum a evoluat cotaţia ţiţeiului în ultimele 12 luni

În octombrie 2011, cotaţia ţiţeiului Brent era de 109,5 dolari/baril, iar la finele lunii septembrie un baril de petrol era cotat la 112,86 de dolari. Aşa cum se poate observa, prețul ţiţeiului nu a avut o creştere semnificativă, dacă ne raportăm doar la cele două valori, dar în decursul acestei perioade, prețul ţiţeiului Brent a ajuns şi aproape de nivelul de 120 de dolari/baril, mai exact în luna martie. După vârful înregistrat în primăvară, preţul petrolului a scăzut până la o valoare de aproape 95 dolari/baril, în iunie, evoluţie care s-a putut observa şi la staţiile de carburanţi din România, companiile petroliere reducând în mai multe rânduri preţurile benzinei şi motorinei.

Multă lume face însă greşeala de a se raporta doar la cotaţia ţiţeiului atunci când se referă la evoluţia preţurilor benzinei şi motorinei la pompă. Aşa cum se poate vedea şi din graficul de mai sus, mai mult de jumătate din preţul benzinei în UE 27 reprezintă taxele, iar la motorină procentul ajunge la 47%. În România, nivelul taxelor în preţul benzinei reprezintă 45%, iar la motorină 42%. Conform declaraţiilor reprezentanţilor celor trei companii petroliere, cotaţia ţiţeiului este doar unul dintre factorii care influenţează preţurile la pompă. O mai mare importanţă o au cotaţiile Platt’s ale poduselor petroliere (benzina şi motorina).
Un alt factor important este evoluţia monedei naţionale în raport cu euro şi cu dolarul.