V-ați gândit vreodată că populația neocupată care trăiește din autoconsum și care se ridică la circa 4 milioane de persoane la nivel național, ar putea fi integrată prin diferite instrumente de economie socială, într-un nou concept, al cooperației sociale, care să asigure toate serviciile necesare unei comunități locale?
Iar această cooperativă socială să asigure venituri, la nivel de salariu mediu pe economie, pentru fiecare locuitor al comunității?
Pare o utopie, dar nu este. Poate fi realizată.
Beneficii? Crește gradul de ocupare a fortei de muncă active.
Se reduce autoconsumul.
Se reduce numărul populației aflate în risc de sărăcie prin creșterea veniturilor fiecărui individ până la nivelul salariului mediu pe economie.
Se reduc cheltuielile administratiei locale cu cel puțijn 20%.
Se reduc cheltuielile statului cu măsurile asistenta socială, iar bugetul de stat primește astfel o rezervă de peste 4 miliarde euro pe care poate să-i ducă în investiții.
Crește numărul de salariați. Cresc veniturile din contribuțiile sociale atât pentru pensii cât și pentru sănătate (se creează spațiu fiscal) cu cel puțin 2 milioane unități forță de muncă productivă, adică echivalentul a 1 miliard de euro.
În alte țări, există implementat un astfel de concept. De ce nu și în România?
Foarte mulți dintre noi consideră că statul cheltuie prea mult pe măsurile de asistență socială, atunci când privim global acest capitol bugetar și îl raportăm la capitolul de investiții, de educație, de sănătate, de sprijin real al economiei productive.
Evident, când intrăm în analiza structurii asistenței sociale, ne dăm seama că aceste cheltuieli chiar trebuie făcute, că se refera fie la un număr mic de persoane cu venit minim garantat, fie la un număr mare de persoane care primesc sprijin pentru creșterea copilului, fie la persoan care primesc ajutor de încălzire, ajutor de inserție, fie la persoane cu dizabilități.
Și aici intrăm într-o dilemă , pentru că pe de o parte ai dori să fie mai mici cheltuielile de asistenta socială, dar pe de altă parte vrei să încurajezi creșterea natalității și sporirea demografică, iar mamele chiar au nevoie de susținere financiare pentru că ele creează noul popor, iar pentru persoanele defavorizate sau cu dizabilități chiar trebuie să ai un sistem real de susținere.
Nu poti ieși din această paradigmă decât daca privești altfel lucrurile și te uiți în zona cheltuielilor bugetare din altă perspectivă. Dintr-o perspectivă reformatoare.
Oamenii, oricare ar fi ei, trăiesc într-o comunitate, într-o localitate care are o primărie, care realizeaza o serie de servicii de interes comunitar pentru ca locuitorilor comunității să le fie asigurate condiții decente și corecte de trai (sau cel puțin asta se întâmplă teoritc, dar practic, banii oricum se cheltuie).
De la apă, canal, curățenie, școli renovate, asfalt, ulițe care să nu mai aibă noroi pe ela, pomi curățati, iarbă și buruieni cosite până la sprijinul comunității pentru fiecare familie, de la lucrările de întreținere a caselor, până la activitățile de asigurare a hranei dar și de valorificare a surplusului de produse.
Cum ar fi ca toate acestea sa faca in schimbul și al realizării unor venituri pentru fiecare?
Hai să începem așa:
Primăriile și consiliile locale cheltuie anual sume imense pentru asfaltarea străzilor, întreținerea și reparația clădirilor, borduri, panseluțe, toaletare copaci, asigurarea salubrității, a apei curente, a iluminatului public, deszăpezire etc.
Primăriile fac contracte, la licitație, vin niste firme cu prețuri de top și peste toate se mai și plătește TVA. Adică direct un 19%, administratia locală și implicit statul îl dă firmei prestatoare, iar recuperarea acestei cheltuieli cu TVA-ul dat la servicii se face într-o perioadă mare de timp și mult diluat că nu mai încasezi, in valoare absolută, ce ai dat.
Cum ar fi ca parte din acești bani să fie folosiți în interiorul comunității cu participarea tuturor locuitorilor comunității care să presteze aceste servicii și să fie plătiți la nivelul unui salariu mediu lunar?
Iar în schimbul acestei integrări într-un circuit de economie socială, statul să nu mai fie obligat să plătească stimulente de insertie individuale, venit minim garantat, alte ajutoare sociale.
Banii se duc toti la primarie, consiliul local face o cooperativă socială, cooperativa angajeaza pe toată lumea din comuna sau oraș, cooperativa presteaza toate serviciile necesare, încasează de la primărie contravaloarea acestor prestații, iar din banii încasati dă fiecaruia câte un salariu mediu pe lună.
Inclusiv persoanelor cu dizabilități sau alte probleme și care nu pot participa, în mod activ și productiv la prestațiile pe care trebuie să le asigure cooperativa.
Obiectivul cooperativelor sociale ar fi acela de integrare a persoanelor defavorizate în activități socio-economice, care să conducă la stabilizarea veniturilor și creșterea gradului de ocupare a forței de muncă activă din zonele sărace ale României.
Cooperativele sociale ar fi asociaţii autonome cu un număr nelimitat de membri, cu capital variabil, care să exercite activități economice, tehnice şi sociale în folosul comunității locale, pentru a asigura beneficii și locuri de muncă exclusiv sau preponderent membrilor săi. Din cooperativă ar face parte familiile şi persoanele singure, ale căror venituri sunt sub nivelul venitului minim garantat, toate persoanele care trăiesc din autoconsum, toate persoanele care fac parte din program de reintegrare socială, aflate în etapa post-detenție, persoanele pentru care instanța a dispus înlocuirea obligatiei de plată a amenzilor penale cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, etc.
În plus, în cooperativa socială pot fi și membri voluntari care sunt liberi să-și exercite activitatea, sub condișia ca numărul acestora să nu depășească jumatate din numărul total de membri (această condiție ar fi necesară pentru că mai întâi asiguri venituri și locuri de muncă pentru locuitorii comunității și apoi pentru ceilalți)
Coordonarea cooperativelor sociale s-ar realiza prin grija Consiliilor Locale, acestea asigurând conducerea executivă a cooperativelor sociale prin intermediul direcțiilor de asistență socială pentru activitățile ce reprezintă contraprestații în folosul comunității locale.
Cooperativele sociale ar urma să gestioneze serviciile socio-sanitare și educaționale la nivel local, să desfășoare diferite activități – agricole, industriale, comerciale sau de serviciu – destinate angajării persoanelor defavorizate din unitățile administrativ-teritoriale.
Pentru ca circuitul să fie unul închis, trebuie să existe prevederea expresă în legea care ar implementa acest concept, ca unitățile administrației publice locale să încheie, în mod direct cu cooperativele sociale, contracte privind o serie de activități care până atunci erau externalizate.
Membri cooperatori care s-ar încadra la categoria persoane cu nevoi speciale sau/și persoane cu dezabilități, sau persoanele care fac parte dintr—un program de reintegrare socială, ar primi o indemnizație lunară care nu poate fi mai mică decât cea care s-ar stabilește anual, prin Hotărâre de Guvern, în raport cu indicatorul social de referinţă stabilit potrivit prevederilor legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, prin aplicarea unui indice social de inserţie.
Toti membri cooperatori ar ieși astfel din beneficiile legislatiei de asistență socială și ar deveni lucrători activi, în cea mai mare majoritate.
Iar ocuparea forței de muncă ar crește. Iar veniturile oamenilor ar crește. Iar veniturile statului ar crește.
Da, probabil s-ar mai desființa din cârciumile de la sate, dar eu cred că mai degrabă și-ar reprofila activitatea.
Să fim bine și să avem curajul de a face reforme!

Adrian Câciu este un economist cu o vastă experienţă în zona analizei şi consultanţei economice, absolvent al Academiei de Studii Economice, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, cu un master în Managementul proiectelor de dezvoltare rurală şi regional. S-a specializat în elaborarea şi promovarea unor politici de dezvoltare economică naţională şi europeană cu impact pozitiv asupra mediului antreprenorial din România, precum şi în analize economice raportate la situaţiile cu care economia României se confruntă.