Imaginile de acum trei zile de la Cluj continuă să genereze întrebări și discuții. Cei 2000 de oameni înghesuiți în fața aeroportului în așteptarea îmbarcării către Germania, la cules de sparanghel, au provocat o întrebare logică: cum au ajuns acolo dimineața dacă noaptea este interzisă circulația civililor. Analistul EVZ, Adrian Pătrușcă, are o explicație: aproape sigur a fost o operațiune a serviciilor secrete.
Unul dintre cei mai experimentați și lucizi jurnaliști români, Adrian Pătrușcă (foto), face o analiză edificatoare în EVZ a operațiunii sparanghelul. Jurnalistul spune că ”aproape sigur, serviciile secrete – interne și extern – s-au implicat și ele în acoperirea operațiunii”.
Acesta enumeră o serie de slăbiciuni ale operațiunii sparanghelul care au fost acoperite, dar identifică și momentul care a aruncat în ridicol o acțiune discret organizată până atunci: ”O prostie a făcut însă ca toată această uriașă operațiune să se fâsâie lamentabil. O meteahnă tipic românească pe care Creierul – aflat probabil la Berlin – nu a putut-o anticipa: îmbulzeala de la aeroport. Bulucul gălăgios de oameni și papornițe a atras atenția, iar imaginile haloimăsului de la Cluj au devenit virale în mai puțin de o oră”.
Analiza integrală a jurnalistului Adrian Pătrușcă poate fi citită aici.