În spatele acestor afirmații stau tot felul de teorii economice lansate, în trecut, de Ludwig von Mises sau de discipolii acestuia, gen Friedrich Hayek, teorii valabile, în esență, însă niciodată puse în practică într-un mix de politici publice economice.

Iar asta mi se pare contrariant în raport cu abordarea pe care unele personaje cu pretenții politice o au când aruncă în spațiul public astfel de teorii. Nu e nimic complet și integrat, Orban se refera doar la IT-iști, după care introduce în discuție necesitatea unei taxări egale pentru toți. Adică și a pensionarilor și a cercetătorilor și a celor cu profesii liberale etc.? Și se oprește. A aruncat petarda si gata. Și după el vin alții înțelepți și arată cât de util e principiul. Teorie, dar teorie segmentată.

Pentru că nu se prezintă o analiza integrată, cu un studiu de impact economic, cu efecte concrete, avantaje și dezavantaje, ce rezulta în plus din încasările de taxe, unde se foloseste surplusul, care este efectul în economie al taxării uniforme, ce câștigă România etc.

Am zis, hai să-i intreb pe teoreticienii aceștia unde s-a aplicat ce spun ei. Există vreun exemplu de țară? Domnul Cristian Păun nu mi-a răspuns, însă un prieten de Facebook al dânsului mi-a răspuns ca se aplică pe undeva prin China, ceva, ceva. Alte voci spun că parte din doctrina libertariană au fost aplicate de către Pinochet în timpul dictaturii din Chile. Senatorul Cîțu a raspuns întrebării mele și a prezentat un raport al Băncii Centrale din Noua Zeelanda din care rezulta ca reforma economică din această țară a avut la bază, printe alte instrumente și o fiscalitate uniformă.

Si cam aici se opresc exemplele. Iar acolo unde se opresc exemplele se marșează pe latura emoțională. Că nu e corect ca IT-stul să nu plătească impozit iar agricultorul da, că se generează un haos fiscal, chestiuni din acestea care intră deja în latura speculativă și se îndepărtează de latura pur economică a subiectului.

Ar mai fi un lucru de explicat pentru că se introduc în discuție concepte care nu sunt explicate, sunt greșit introduse, după opinia mea și pot crea confuzie.

“Echitatea fiscală” nu se raportează la realizarea unei taxari uniforme pentru toti contribuabilii ci la faptul că trebuie să existe un raport optim între contribuabil și sarcina fiscală. Taxele trebuie astfel concepute încât sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcţie de mărimea veniturilor sau a proprietăţilor acestuia. Sper ca toți să înțeleagă chestiunea asta cu echitatea fiscala. Statul trebuie sa te taxeze în functie de cat poti “să duci, să suporți” nu în functie de câtă nevoie de taxe are statul. Asta ca să înțeleagă toată lumea, chiar daca nu are pregatire economică.

O altă sintagmă care nu își are locul este cea care se referă la “justiție socială”. Mi se pare jenant să vorbesti de justiție sociala când discuti de taxare (adica de a lua bani de la contribuabili) când de fapt ar trebui să discuți de o echilibrare a veniturilor și de un mod echitabil de repartizare a rezultatelor economice către toți cei care participă la formarea Produsului Intern Brut al unei țări.

Să va spun cum văd lucrurile, iar cum le văd vine din practica economică europeană.

Fiscalitatea joacă un rol fundamental în crearea unei unei economii puternice. Prin intermediul ei se poate avansa spre eliminarea inegalităților, nu numai prin sprijinirea mobilității sociale, ci și prin reducerea inegalităților în materie de venituri de piață. Tratamentul fiscal al diverselor surse de finanțare, dezvoltarea stimulentelor fiscale și timpul consacrat de întreprinderi conformării fiscale pot influența investițiile productive. Fiscalitatea este unul dintre principalele instrumente de care dispun guvernele pentru a încuraja spiritul antreprenorial și inovarea. Politicile fiscale pot contribui la reducerea riscului antreprenorial și a costurilor desfășurării unei activități antreprenoriale. Practic, fiscalitatea contribuie la corectarea eșecurilor pieței.

Dar, taxarea se duce după scopul economic propus și nu este un scop în sine. Spuneam undeva că între șurub și piulita este evident ca nu exista o diferență din punctul de vedere al compoziției metalului. Și totuși sunt diferite. Pentru ca servesc scopuri diferite.

Taxarea uniformă este un inhibitor de valoare adăugată și nu un stimulator. Dezvoltarea economică se bazează exclusiv pe aportul valorii adăugate și a randamentelor. Taxarea este necesară însă pentru a menține echilibre prin folosirea banilor produsi de taxare. Care echilibre? Păi daca totul este rezolvat de piața de ce sa mai platesti pensii? De ce nu fac privații investițiile in infrastructură și nu asigura functionarea sistemului de sănătate, educație sau apărare? Și cum, aceste sisteme sunt susținute și nu funționează autonom? Adică sunt subventionate? Păi si cum facem atunci cu eliminarea “subvențiilor”, propusă, în mod ridicol, zilele trecute?

Uniunea Europeană respinge o astfel de abordare.

Uniunea Europeană aplica o economie sociala de piață și permite subvenționarea economiei. Și nu numai, chiar și Statele Unite au o astfel de politică. Daca aș aminti de facilitățile fiscale care au făcut de Silicon Valley centrul mondial de inteligență cred că ar rămâne în offside teoria aceasta neoliberală pe care ne-o împărtășesc unii și alții.

Scutirile de taxe, stimulente fiscale, subvențiile acoperă ori costuri generate de disparitati regionale cu deficit de factori de productie și de capital ori diferențe competitive, de regula, arbitrare, date de piață. Ca exemplu, când în UE nu exista Uniune fiscala și fiecare tara are dreptul sa aibă propria politica referitoare la impozitarea profiturilor, se pot naște diferențe competitive arbitrare, cum se întâmplă în regiunea noastră unde Bulgaria sau Ungaria au impozit pe profit redus. Sau, când o tara considera ca are o nișă pe care o poate exploata, cum este IT-ul la noi, introduce subvenții directe sau indirecte(inclusiv prin susținerea contribuțiilor) în vederea stimulării sectoriale. Când se aplica un embargo, cum a fost cel cu Rusia, devine evident ca trebuie acordate subvenții și compensații pentru pierderile de venit la nivel de state membre UE, decizia fiind una luata la nivel politic al Uniunii. Subvențiile au un rol deosebit de important în susținerea economică a unor sectoare, în echilibrarea unor costuri și în menținerea competivității în fața concurenței globale. Vă dau exemplul bovinelor si al păsarilor. În Brazilia și Argentina, exista ferme de vaci cu stabulatie libera, unde sute de mii de capete de bovine sunt tinute în aer liber, cu furajare naturală, iar costurile de producție sunt extrem de reduse. Însă acest tip de productie are un impact colosal asupra mediului. Cât contează acest lucru în materie de competiție comercială? Deloc! Carnea de vita din America de Sud intră pe piața europeană cu prețuri mult mai mici decât carnea de vită europeană, al cărei preț înglobeaza costuri ridicate de producție, pentru că politicile europene de agricultură și mediu sunt mult mai stricte. Și atunci, cum compensezi diferența de competitivitate creată? Prin subvenții, prin stimulente sau alte facilități.

La pasăre să stiti că este același lucru, pretul cărnii de pasăre din Brazilia sau Statele Unite fiind cu 20 de procente mai mic decât prețul cărnii de pasăre din Europa.

Uniformitatea taxării cuprinde o serie de efecte perverse și nu o sa ma refer deloc la IT (sunt destui care să vorbeasca de sector). Ce faci cu TVA-ul? Ajungem iar la un TVA de 24% pentru toate produsele, desi ciclul lor de înlocuire este diferit? Credeti că atunci când se ia măsura de scădere a TVA se face populist? Chiar si directiva europeană în materie de TVA conține o serie de principii pe baza cărora TVA poate fi redus. Iar unul din principii este viteza de rotire a produslui în circuitul economic. Cum e să blochezi 9% sau 24% în fluxul financiar, desi obiectul valorificării deja este consumat și trebuie înlocuit?

Avantajele competitive sectoriale se realizează atât pe seama costurilor directe ale factorilor de producție cât și pe seama masurilor de stimulare a creării de valoare adăugată, care provin din potențialul resurselor alocate dar și din regimuri diferite de taxare.

De ce nu poate fi valabilă această teorie în România?

Cum poti realiza sau macar cum poti spera la o abordare etatista când ai probleme structurale de formare a Produsului Intern Brut? Cum stimulezi creșterea ponderii productiei industriale și menținerea sa constantă la un anumit nivel în PIB? Cum stimulezi aportul construcțiilor în PIB și mentinerea sa constantă (sustenabilitatea) ca aport și pondere în PIB? Iată, aportul IT în PIB a crescut iar acesta este deja un avantaj structural pe care l-am atins. Ce facem? Îl dezechilibrăm acum?

Cum poti reduce diferențele de venit și gradul de sărăcie care se menține ridicat?

Sunt multe de spus si nu le pot cuprinde intr-un articol. Oricum nu mi-am propus să explic în termeni academici. Pentru că abordările din piață sunt oricum gregare.

Ceea ce este evident pentru mine este că nu ni se prezintă un program de guvernare dinspre opozitie ci teorii. Iar asta nu este în regulă pentru că guvernarea unei țări începe cu responsabilitate și continuă cu un program politic si economic. Care lipsesc!

Să fim sănătoși! E plin podul de teorii!

Adrian Câciu este un economist cu o vastă experienţă în zona analizei şi consultanţei economice, absolvent al Academiei de Studii Economice, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, cu un master în Managementul proiectelor de dezvoltare rurală şi regional. S-a specializat în elaborarea şi promovarea unor politici de dezvoltare economică naţională şi europeană cu impact pozitiv asupra mediului antreprenorial din România, precum şi în analize economice raportate la situaţiile cu care economia României se confruntă.