Pariul împotriva lui Netanyahu este un gambit al prostului. Deși un segment important al populației este în favoarea sa, majoritatea israelienilor îl vrea plecat. De luni bune, demisia lui Netanyahu este cerută în stradă de israelieni, iar politicienii sunt hotărâți să pună capăt mandatului său. Este concluzia analizei publicate de WorldPoliticsReview.
Înainte de interminabilul mandat al lui Benjamin Netanyahu ca prim-ministru, cel mai lung din istoria Israelului, israelienii delimitau contururile politice ale partidelor pe baza ideologiei.
Situația s-a schimbat pe măsură ce puterea lui Netanyahu s-a extins în ultimii ani, chiar dacă uneori a acționat în moduri considerate ofensatoare, contraproductive și chiar criminale. Acum s-au accentuat diviziunile politice din Israel, devenind evidente la recentele alegeri.
În mod tradițional, opiniile politice și partidele politice israeliene erau împărțite între dreapta și stânga. Ca peste tot, distincția se bazează pe preferințe legate de cât de mare ar trebui să fie rolul statului în economie, cât de mult ar trebui să ajute săracii și cât de mult să aibă încredere în pieța liberă.
Dar, în contextul unic israelian, una dintre distincțiile clare dintre dreapta și stânga e legată de concesiunile despre cred că ar trebui să le facă Israelul în negocierile cu palestinienii și țările arabe vecine. Adepții stângii susțin mai multă flexibilitate în căutarea unui acord cu palestinienii.
Dreapta arată puțin spre deloc interes pentru un compromis. Perspectiva unei soluții a „celor două state” pare mai îndepărtată ca niciodată.
Aceasta era vechea linie de separare între blocurile politice din Israel. Dar acum, punctul culminant al politicii israeliene este însuși Netanyahu. Noile blocuri politice nu mai sunt de dreapta și de stânga, ci pro și anti-Netanyahu.
Ideologia și filosofia politică au fost înlocuite de întrebarea dacă Netanyahu, aflat în al 12-lea an consecutiv în funcție, acuzat de corupție, ar trebui să mai conducă guvernul.
Israelienii au mers săptămâna trecută la vot pentru a soluționa această întrebare. Țara se află în mijlocul unui impas politic care a făcut aproape imposibilă formarea unei coaliții majoritare, cuprinzând 61 din cele 120 de locuri din Knesset.
Iar acest impas politic care durează de ani s-ar putea rezolva rapid dacă Netanyahu, cel care este șeful partidului Likud, nu ar fi și candidat la postul de premier.
La aceste alegeri, prezența israelienilor la vot a fost cea mai scăzută, din 2009. Cele mai multe voturi le-a obținut Likud, care a obținut 30 din cele 120 de locuri. Mai multe decât mai apropiat rival al său, formațiunea Yesh Atid (Există Viitor, condusă de Yair Lapid.
Lapid este cel care ar avea șanse să devină prim-ministru, dacă blocul anti-Netanyahu reușește să formeze un guvern.
Deși Likud a terminat pe primul loc, Netanyahu pare capabil să facă alianțe doar pentru 52 de locuri, cu puțin peste minimul necesar pentru a forma un guvern. Pe de altă parte, Lapid pare să aibă sprijin pentru 57 de locuri, la fel de insuficiente, dar mai aproape de obiectiv.
Remarcabilă este însă compoziția blocului anti-Netanyahu. Din nou, cel mai clar semn al modului în care Netanyahu, sau antipatia față de el, este condiția sine- qua-non a politicii israeliene.
În timp ce Netanyahu poate fi destul de sigur de sprijinul partidelor religioase, pe lângă cele 30 de locuri ale Likud, blocul anti-Netanyahu numără un amestec amețitor de opinii și medii divergente. Pe lîngă Yesh Atid, avem partidul Meretz, de stânga, Partidul Muncii, tot de stânga, și Lista Comună, o alianță de partide predominant arabe.
De remarcat că aceia care azi s-au unit să îl răstoarne pe Netanyahu sunt chiar unii dintre aliații săi, politicieni și partide apropiate ideologic de Likud. Dar ai căror lideri ar prefera acum orice, decât să-l ajute pe Netanyahu să mai fie prim-ministru.
Printre ei se numără și Gideon Saar, fost oficial de top in Likud, un apropiat al lui Netanyahu. El a format un nou partid, Noua Speranță, jurând să-l dea jos pe Netanyahu. „Noua Speranță” a avut rezultate slabe la urne, dar cele șase locuri obținute de partidul său sunt acum numărate alături de cele ale partidelor arabe și de stânga, din blocul anti-Netanyahu.
Eșecul lui Netanyahu de a-și îmbunătăți poziția în Knesset este uimitor. Sub Netanyahu, Israelul a reușit să vaccineze un procent mai mare din populație decât orice țară. Și a lăsat vaccinarea palestinienilor din Cisiordania și Gaza în sarcina entităților palestiniene.
Campania de vaccinare le-a permis israelienilor să revină oarecum la viața normală, în timp ce restul lumii se luptă cu o pandemie brutală.
Tot Netanyahu a condus negocierile, intermediate de administrația Trump, pentru a normaliza relațiile cu Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Sudan și Maroc, consolidînd poziția diplomatică a Israelului în regiune.
O altă întorsătură a alegerilor este că unul dintre cele două partide neafiliate, care ar putea ajuta să decidă cine formează un guvern este nimeni altul decât Ra’am. Un partid islamist arab care s-a desprins de pe Lista Comună.
Celălalt partid nealiniat este Yamina (Dreapta) condus de un alt fost aliat al Netanyahu, Naftali Bennett, care se prezintă ca fiind mai de dreapta decât Netanyahu.
Obstacolele pentru formarea unei coaliții sunt mai mari pentru Netanyahu, parțial pentru că partea sa este mai uniformă din punct de vedere ideologic. Ar fi practic imposibil, de exemplu, să se formeze o coaliție care să combine evrei ortodocși de extremă dreaptă și islamiști arabi.
Pe de altă parte, adversarii săi se bucură de mai multă flexibilitate și de un obiectiv comun: eliminarea lui Netanyahu.
Președintele Reuven Rivlin, al cărui rol este mai mult ceremonial, a anunțat că va începe consultările cu partidele, chiar în ziua în care începe procesul de corupție al lui Netanyahu. Mulți cred că, dacă se va da un nou termen, Netanyahu va profita pentru ca Knesset-ul să-i acorde imunitate.