70% dintre IMM-uri cred că amenințările cibernetice devin din ce în ce mai mult un risc de afaceri. Este rezultatul unei cercetări realizate de Microsoft în Statele Unite, în aprilie 2022, la nivelul a 150 de întreprinderi mici și mijlocii. Studiul arată că 1 din 4 întreprinderi mici și mijlocii a fost afectată de o breșă de securitate în ultimul an și nu a avut resursele pentru a se apăra de atacuri cibernetice.
Potrivit analizei Microsoft, care și-a propus să înțeleagă mai bine nevoile în materie de securitate ale IMM-urilor, multe dintre aceste companii nu au acces la resursele și echipamentele necesare prin care să-și asigure un nivel ridicat de protecție în fața amenințărilor actuale de acest tip. În plus, 80% dintre IMM-uri au indicat că folosesc o soluție tradițională antivirus, dar 93% susțin că sunt în continuare îngrijorate de amplificarea numărului de atacuri cibernetice și de complexitatea acestora.
Soluția de securitate cibernetică Microsoft Defender for Business pune acum la dispoziția IMM-urilor același nivel de securitate pe care se pot baza organizațiile mari care dispun de resurse importante în lupta cu atacurile cibernetice. Prin intermediul Defender for Business, aceste companii vor avea capabilități de detectare și răspuns la punctele finale pentru a se proteja împotriva atacurilor de tip ransomware și a altor amenințări cibernetice complexe.
Îngrijorările IMM-urilor privind amenințările cibernetice
“Microsoft își propune să ajute toate organizațiile să identifice soluțiile potrivite pentru a-și asigura securitatea cibernetică. Suntem bucuroși că putem oferi noi servicii care susțin acest mesaj. Prin intermediul soluției Defender for Business, IMM-urile vor avea la dispoziție noi resurse care le vor ajuta să detecteze, să răspundă și să se apere mai bine în fața amenințărilor cibernetice”, susține Vasu Jakkal, CVP, Microsoft Security, Compliance, Identity, Management.
Serviciul Defeneder for Business poate fi implementat rapid de organizațiile de pretutindeni, fiind gândit astfel încât să detecteze și să remedieze automat diferite tipuri de amenințări. El este, de asemenea, inclus în suita Microsoft 365 Business Premium, soluția integrată de securitate și productivitate dedicată organizațiilor cu până la 300 de angajați. Totodată, clienții au la dispoziție opțiunea de a-l achiziționa independent.
Mai exact, noua soluție de securitate creată de Microsoft permite managementul amenințărilor și vulnerabilităților, ceea ce ajută la evidențierea și prioritizarea acelor puncte slabe care reprezintă cel mai urgent și mai mare risc pentru afaceri. Cu ajutorul Defender for Business, companiile pot construi o bază solidă pentru activitatea lor, prin descoperirea, prioritizarea și remedierea vulnerabilităților software și a configurațiilor greșite.
Totodată, opțiunile de reducere a suprafeței de atac ajută la minimizarea punctelor slabe, prin asigurarea unei mai bune securități a dispozitivelor și aplicațiilor ce pot fi considerate vulnerabile în fața atacurilor cibernetice. Acest serviciu asigură și protecție de ultimă generație împotriva amenințărilor de tip malware, funcționând ca un antivirus pentru dispozitive și în cloud.
Ce securitate oferă Microsoft?
Un alt beneficiu major al soluției de securitate create de Microsoft este reprezentat de detectarea punctelor finale și răspuns, care oferă alerte de detectare și răspuns bazate pe tiparele de comportament, astfel încât IMM-urile să identifice amenințările recurente și să le elimine.
Funcția de investigare automată și remediere ajută la extinderea operațiunilor de securitate prin examinarea alertelor și luarea de măsuri imediate pentru a rezolva atacurile. Prin reducerea volumului de alerte și remedierea amenințărilor, Microsoft Defender for Business permite clienților să prioritizeze sarcinile și să se concentreze pe amenințări mai sofisticate.
Securitatea cibernetică este una dintre ariile de focus pentru Microsoft, compania derulând multiple acțiuni în direcția combaterii amenințărilor cibernetice și a minimizării riscurilor la care sunt expuse organizațiile de pretutindeni.
Printre aceste acțiuni se numără atât dezvoltarea de produse și servicii care să ofere un nivel ridicat de protecție împotriva atacurilor cibernetice, cât și numeroase inițiative și campanii de prevenire a criminalității cibernetice. Toate aceste demersuri se aliniază misiunii companiei Microsoft, de a sprijini fiecare persoană din organizație din lume să-și valorifice pe deplin potențialul, prin intermediul tehnologiei.