Criza este noua normalitate. Pentru a susține securitatea alimentară, Marea Britanie va trebui să devină mai autonomă, descentralizând lanțurile de aprovizionare în căutarea rezilienței, și mai puțin a eficienței. Este concluzia lui Aris Roussinos într-o analiză publicată de site-ul UnHerd.
A existat oare vreo mișcare politică majoră intrată în memoria colectivă la fel de bine ca mișcarea antiglobalizare? Cu două decenii în urmă, opinia dominantă era că globalizarea este o inovație distructivă a capitalismului, care trebuie combătută. În 1999 la protestele anti OMC de la Seattle și de la Genova, din 2001, mii de oameni din întreaga lume s-au adunat pentru a protesta împotriva semnării tratatelor comerciale transnaționale care au accelerat răspândirea globalizării. Și se pare că aveau dreptate.
Un articol BBC din 2001 înfiera opozanții globalizării care cred că „aceasta duce la exploatarea săracilor și muncitorilor, ajută companiile mari să acționeze cu mai puțină responsabilitate, iar culturile individuale ale statelor sunt copleșite de americanizare”. Pe de altă parte, „cei care sunt favoarea globalizării susțin că „îi va face bogați pe toți, iar legăturile comerciale pot încuraja țările să respecte drepturile omului”, potrivit UnHerd.com.
Este acum tot mai clar că opozanții globalizării au avut dreptate, iar susținătorii ei au greșit total
După 20 de ani, este clar că opozanții globalizării au avut dreptate, iar susținătorii ei au greșit total. Tonul scandalizat al BBC de la sfârșitul mileniului s-a temperat, în condițiile în care opoziția față de globalizare a fost redefinită.
În același timp, stânga și-a abandonat angajamentul față de forța de muncă națională sindicalizată, în favoarea viselor cosmopolite de globalizare neîngrădită.
Problema nu e Brexit-ul în sine, ci complexitatea lanțurilor de aprovizionare
În Marea Britanie, această bizară schimbare de optică se manifestă în discursul politic asupra crizei actuale a lanțului de aprovizionare. Problema esențială care a făcut ca azi în Marea Britanie să existe rafturi goale, nu e Brexit-ul în sine, ci complexitatea lanțurilor de aprovizionare maximizate pentru eficiență în vremuri bune, dar periculos de fragile de câte ori sistemul trece printr-un șoc.
Prin atenuarea lanțurilor de aprovizionare la scară globală și centralizarea producției de alimente în beneficiul supermarketurilor, sistemul nu a reușit să facă față șocurilor în cascadă ale pandemiei – de la crizele energetice, până la lipsa forței de muncă.
Globalizarea „ne-a lăsat nepregătiți să gestionăm un șoc de aprovizionare”
Aceasta este o criză globală a lanțurilor de aprovizionare, cauzată de o încetinire globală, dar care accelerează prăbușirea globalizării. După cum subliniază economistul american Matt Stoller, globalizarea „ne-a lăsat nepregătiți să gestionăm un șoc de aprovizionare”.
Tocmai lanțurile de aprovizionare globalizate hipereficient sunt problema. Ca și sistemul financiar înainte de prăbușirea sa din 2008, acest tip de ordine economică își arată acum fragilitatea.
Peste două treimi din forța de muncă britanică de procesare a cărnii e formată din migranți
Să luăm ca exemplu prelucrarea cărnii. Timp de decenii, în căutarea eficienței, supermarketurile au centralizat prelucrarea cărnii în gigantice abatoare, forțând micile abatoare regionale să se închidă și sufocând fermierii locali. Mediul de lucru din aceste mega-abatoare este greu de imaginat, iar salariile sunt atât de mici, încât pot fi angajați doar imigranți din regiunile cele mai sărace ale lumii.
În consecință, peste două treimi din forța de muncă britanică de procesare a cărnii e formată din migranți. Asta face acum ca industria cărnii să depindă de libera circulație a forței de muncă și de distribuția la nivel național a animalelor vii și de carnea procesată de un număr mic de hub-uri centralizate.
Sistemul actual este nesustenabil și exploatator
Sistemul actual este pur și simplu nesustenabil și exploatator. După cum a remarcat uniunea agricolă de stânga în manifestul său din 2016, „economia rurală este vulnerabilă la concurența de pe piețele globale și la negocierea agresivă a prețurilor de către cartelurile procesatorilor și distribuitorilor (supermarketuri)”. Iar rezultatul este că „mai puțin de 10% din câștigurile din industria alimentară din Marea Britanie ajung la fermierii și pescarii din Marea Britanie”.
O Mare Britanie în care sectorul agricol riscă să se prăbușească din cauza concurenței globale este o Mare Britanie extrem de vulnerabilă la șocurile globale de genul celor pe care le experimentăm acum.