Se vorbește mult despre administrația din România. Se vorbește urechist de multe ori, se amestecă lucruri, se confunda bugetarii cu administrația, se discuta aproape exclusiv de costuri și mai putin de calitate sau despre serviciile oferite de administrație. Nu toate acestea sunt reale, dar pleacă de la un numitor comun: nemultumirea față de calitatea serviciilor publice.

Spun, cât pot de apăsat, că este nevoie sa facem reformă, să ajustăm administrația la cerințele societății și nu doar să creștem calitatea serviciilor publice, ca nu e timp de crescut, ci să acordăm servicii publice de calitate instant.

Ce înseamnă administrația României?

Nu, nu o sa va iau cu filozofii și discuții academice care să arate rolul administrației într-un stat, pentru ca sunt convins ca asta știți.

O sa va spun ca administratia României este formata din funcționarii publici care lucrează în administrația centrală și locală. Vreo 200 de mii de persoane. La care se adaugă câteva zeci de mii din agențiile guvernamentale si județene, sau din instituțiile subordonate ministerelor.

Undeva, cifra este în jur de 270 mii de persoane. Restul de bugetari, până la 1,4 milioane cât se spune că sunt, lucreaza in sistemele de educatie si sanatate, în armată, securitate, ordine publică, Parlament, Curte de Conturi, Consiliul Concurenței, cercetare etc.

Problema cea mai mare este interactiunea cetateanului cu serviciile publice.

Iar din această perspectivă, interacțiunea cetățeanului este mai mare cu cei din celelalte sisteme bugetare decât cu administrația publica. Pentru ca toți ne lovim de sistemul de sănătate, de educatie sau de cel de ordine publică.

Suntem sătui până la gât de calitatea slabă a acestor servicii.

Nu voi vorbi însa mult de aceste sectoare, pentru ca vreau sa ma refer la administrația la vârf în acest articol.

Pentru toate sectoarele este însa valabil ce voi spune: administrația si sistemul bugetar trebuie legate de calitate și performanță.

Ca să ai calitate trebuie să ai masurători ale acesteia, acele KPI-uri (key performance indicator) si standarde. Nu ai standarde, nu ai nimic.

Nu e de ajuns sa acorzi salarii, acestea trebuie sa fie mari, dar în concordanță cu atingerea indicatorilor de calitate si performanță.

Știti ce lege blocheaza oarecum o astfel de abordare? O lege sindicalista, legea funcționarului public, preluata acum în codul adminstrativ, care a dat o sumedenie de drepturi angajatilor la stat, uitând sa măsoare drastic performanța. Sunt niște evaluari anuale, dar care permit ca, chiar daca nu esti performant, sa rămâi în sistem. Prietene, omul acela, trebuie evaluat si din perspectiva capacității de redresare. Că așa, potrivit legii, mai sta vreo trei ani, până să poti să îl dai afară, dacă nu corespunde.

Un alt aspect din legea respectivă o reprezintă cum îi spun eu, „eternitatea” funcției de conducere. Adica vine omul, politic sau nu, priceput sau nu, la un concurs (obiectiv sau nu), e angajat director, iar daca are loc o reorganizare, ceva, are „drept de preempțiune” pentru o funcție de conducere, chiar daca funcția initială nu mai există.

De netolerat, din punctul meu de vedere, pentru că administratia nu e institut de protectie socială.

Ești bun, ești manager, aplici pentru alt post, iar daca esti capabil, câștigi concursul.

Al treilea aspect, total anacronic și fără nici o noimă o reprezintă modul de defășurare a concursurilor de angajare la stat.

Concursurile de angajare la stat constau, în principal, în memorarea unui set de legi si competitia între cine a ținut mai bine minte. Adică nu evaluezi ce poate omul ci dacă a memorat legile. Nici macar nu îi ceri sa arate ce a inteles din ele. Dacă se apucă cineva să faca interpretarea articolului de lege sau sa spună ce a înțeles din articolul de lege respectiv, e depunctat.

Absurd!

După care, încep alte aberații. Exista un obicei sa se creeze departamente, direcții, servicii, birouri, doar pentru că trebuie cineva sa ocupe o functie de conducere. Adică nu inființezi directia sau departamentul ca necesitate operațională sau funcțională ci ca pe o sinecură. Acest lucru trebuie să înceteze.

Aici, fac o paranteză, ceea ce va spun în acest articol reprezintă fenomene care se petrec în administratie de peste 15 ani de zile, nu sunt noi, dar nu cred că a existat curajul pentru a se intra adânc în ele și pentru a le elimina.

Ce lipseste aproape cu desavârșire administrației este digitalizarea.

Exista, frate, o frica de aplicatii inteligente, ceva de speriat. Nu stiu, probabil oamenii cred ca îsi pierd locul de muncă daca se introduc sisteme informatice integrate care să permită gestionarea corespondenței, conducerea operativă și lipsa intervenției mentalității de vătaf, adică a intrepretării pe care o da un functionar public sau altul în interpretarea si aplicarea legilor.

Singurele sisteme operaționale la ora actuală sunt cele care țin de fondurile europene și aici noroc ca așa sunt procedurile Comisiei Europene.

În rest ne place să plimbăm hârtii și mai ales să semnăm hârtii. Sunt zone în care pe o hârtie sunt și 20 de semnaturi de la diferite departamente.

Sunt mai multe, si pierdem șirul povestirii.

Ce trebuie făcut pentru reforma in administratie?

În primul rând nu trebuie să privim în termeni de costuri financiare. În toate statele europene, bugetarii au salarii mai mari decât lucrătorii din privat. Pentru ca au responsabilități statale sau regionale la nivel macro si nu micro. Putem discuta de nivelul salarizarii, dar salarizarea nu este element de reformă ci de echilibrare.

Pentru reforma administratiei ai nevoie de doua lucruri esentiale: profesionalizare și digitalizare.

Iei fiecare minister, fiecare agenție, fiecare instituție, faci evaluare la sânge, dar nu numai raportat la atributiile curente ci mai ales la capacitatea de a realiza calitate și performanta în muncă și a oferi servicii de calitate, restructurezi organigramele, elimini funcțiile inutile, realizezi fluxurile operaționale corecte și eficiente și stabilești criteriile de performanță, departamentale și individuale.

Nu stabilești numarul de posturi după ceea ce exista ci după ceea ce este nevoie pentru ca instituția să aibă performanță. Să stiti că e simplu de făcut, dar doar daca astfel de evaluari sunt facute de profesionisti. Dacă tot continuăm cu „lasa ca merge si așa” , sau reforma o fac tot cei care au birocratizat excesiv instituțiile, va fi un eșec. Așa nu facem reforma.

O analiza facută de mine în urmă cu vreo 3 ani, arată ca digitalizarea administrației ar conduce la creșterea calitatii serviciilor publice cu 50% în primul an, chiar daca ar însemna și o restructurare de personal.

Restructurarea de personal nu inseamnă neparat că dai oameni afară ci că poti redistribui resursa umană, în alte agenții sau instituții unde este nevoie.

Un alt aspect care trebuie reformat este profesionalizarea functiei publice și scoaterea ei din etatismul dat de grade si clase de salarizare. Există o aberație sistemică, în care legea salarizarii unitare a facut ca toti functionarii să fie retribuiti la fel, indiferent de volumul de muncă, dar mai ales de performanța în muncă (productivitate).

Păi nici nu o sa ai performantă, daca Dorel, care muncește, primeste acelasi salariu ca Gigel, care joaca solitaire.

Si uite asa ajung și la costuri, aș vorbi totuși de posibilitatea acordarii unor bonusuri și aplicarea sporurilor. După cum suntem obisnuiti, ele se aplică otova, la toata lumea la fel, chestiune de management care doreste sa aiba liniste cu subalternii, varii si varii motive.

Nu, bonusurile sau sporurile trebuie sa facă diferența. Trebuie să se creeze dorința de a lucra mai bine. Asta aș și reproșa actualei legi a salarizării unitare, ca a ridicat salariile bază foarte sus si a redus sporurile.

Daca ar fi fost după mine, salariul bază ar fi trebuit dus la salariul mediu pe tara, iar restul sporuri si bonusuri, acordate individual, pe criterii de performanță și ca sa elimini subiectivismul, stabilesti KPI-uri în fișa postului, iar monitorizarea lor și aprobarea acordării sporului să vina din rezultatul dat de un sistem informatic, nu de oameni. Sistem informatic în care să se regăsească neapărat reacția cetățeanului la serviciul oferit (de tipul cat de multumit sunteti de …de exemplu).

În încheiere vă spun că opinia mea este că nimănui nu i-ar păsa cât sunt salariile la stat dacă statul ar avea profesioniști care să acorde servicii publice de calitate.

Și mai spun ceva chiar cu riscul de a deranja tot felul de vizionari în reformă: Reforma nu trebuie sa aibă în vedere reducerea cheltuielilor cu administrația și respectiv a deficitelor ca obiectiv. Reducerea cheltuielilor trebuie să fie o consecință, un efect și nu un scop în sine. Cine gândește altfel are o viziune strict contabilă și nu o viziune strategică.

Să fiți bine! Fără curaj și asumare, nu va fi reformă în adminstrație.

Adrian Câciu este un economist cu o vastă experienţă în zona analizei şi consultanţei economice, absolvent al Academiei de Studii Economice, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, cu un master în Managementul proiectelor de dezvoltare rurală şi regional. S-a specializat în elaborarea şi promovarea unor politici de dezvoltare economică naţională şi europeană cu impact pozitiv asupra mediului antreprenorial din România, precum şi în analize economice raportate la situaţiile cu care economia României se confruntă.