Primele trei judeţe în ceea ce priveşte valoarea daunei medii sunt, în cazul persoanelor fizice, Suceava (9.401 lei), şi Sălaj (9.192 lei), iar în cazul firmelor Suceava (16.338 lei), Arad (11.551 lei) şi Satu Mare (11.047 lei), relevă datele unui studiu al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Un șofer din Suceava sau Sălaj care a fost implicat într-un accident în ultimii trei ani și-a obligat asigurătorul să plătească, în medie, o daună medie cu circa 90% mai mare decât unul din București? Sau că frecvența daunelor plătite este mult mai mare în cazul persoanelor fizice posesoare de autobuze decât în cel al posesorilor de autoturisme? Ei bine datele statistice date publicității de ASF arată, cât se poate de clar, cine sunt și unde se află cei mai periculoși șoferi din România precum și, mai ales, cine produce cele mai mari daune.
Conform raportului ASF, întocmit împreună cu ajutorul companiei de consultanţă Milliman, în Suceava, dauna medie plătită de asiguratori în baza unei polițe RCA este de 9.401 lei. Este cea mai mare daună medie la nivel de țară! În același timp Sălajul, ocupantul locului secund în acest clasament al daunelor medii plătite în funcție de locul de înmatriculare al automobilului, a înregistrat o valoare de 9.192 de lei. Locul trei în privința valorii daunelor medii plătite de asigurători este ocupat de Călărași cu 8.127 de lei.
Pentru comparație, în perioada analizată – 1 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2015 – Bucureștiul, orașul cu cele mai multe vehicule înmatriculate, a avut o daună medie de doar 4.934 de lei. Prin urmare, concluzia logică ar fi că în Capitală se produc accidente mai ușoare decât în județele menționate sau că inspectorii din zonele respective acceptă mai ușor să plătească despăgubiri majore. Asta neînsemnând că șoferii din București sunt mai atenți în trafic decât conaționalii lor. Dimpotrivă, dacă luăm în calcul frecvența daunelor, cel mai mare și ai aglomerat oraș al țării ocupă poziția de lider cu 6,78%, în timp ce în județele cu valori mari ale daunelor procentele sunt mult mai mici fiind cuprinse între 3,55% și 4,58%.
Maşini mari, daune mari
O altă surpriză relevată de raportul ASF potate fi decoperită în zona indicatorilor care iau în calcul tipul autovehiculului. Astfel, aflăm că frecvența daunelor este mult mai mare în cazul persoanelor fizice care dețin autobuze (!) decât în cazul celor care au în posesie un autoturism asigurat RCA: Totodată, în timp ce dauna medie plătită la nivel național în cazul unui autoturism este de doar 5.599 de lei, în timp ce pentru motociclete, de exemplu, aceasta este de 10.998 de lei.
În afara acestor elemente care, pentru mulți, pot fi surprinzătoare având în vedere informațiile cunoscute până acum, restul raportului ASF confirmă motivele pentru care polițele RCA sunt mai scumpe în cazul tinerilor și al posesorilor de vehicule cu motoare puternice.
Astfel, cele mai multe daune la nivel național, 7,91% sunt produse de deținătorii unor mașini dotate cu propulsoare cu capacitatea cilindrică de peste 2.500 cmc. Pe locul secund în acest caz se află mașinile cu motoare de 2.000 – 2500 cmc (6,54%), iar pe trei vehiculele cu capacitatea cilindrică între 1.800 cmc și 2.000 cmc (5,46%). Asat în timp ce doar 4,22% dintre deținătoriii mașinilor cu cele mai multe polițe RCA, cele cuprinse între 1.200 cmc și 1.400 cmc, au provocat un accident în urma căruia s-au plătit despăgubiri.
Pe grupe de vârstă, situația este chiar mai clară. 6,14% dintre tinerii sub 25 de ani care au în posesie o mașină asigurată RCA au produs accidente. De asemenea, șoferii cu vârste între 26 și 30 de ani au o frecvență a daunelor de 5,91%, iar cei între 31 și 35 de ani de 5,01%.
Ar mai fi de observat că nu mai puțin de cinci județe din Top 10 al valorii daunelor plătite se află în Moldova. În afară de jiudețul care ocupă primul loc, Suceava, și Botoșaniul ocupă un loc fruntaș, (5) cu o valoare medie a daunei de 6.947 de lei, iar Bacăul, cu 6.916 lei se află pe poziția a șasea. Galați și Neamâ se află pe locurile 8 și 9.
Analiza ASF s-a bazat pe informațiile referitoare la prime și daune brute de reasigurare, pentru ultimii trei ani (2013, 2014 și 2015), precum și pe structura detaliată a tarifelor de prime actuale furnizate de către societățile de asigurare.În cadrul studiului au fost analizate şi tarifele notificate pentru anul 2016, prin compararea primei de risc obținute în baza frecvenței și daunei medii, cu prima de tarif notificată, având în vedere și cheltuielile cu comisioanele și administrarea poliţelor. Au fost utilizate informaţii furnizate de toate cele nouă societăţi autorizate să desfăşoare activităţi de asigurare de răspundere civilă auto, respectiv Allianz-Țiriac, Asirom, Carpatica Asig, City Insurance, Euroins, Generali, Groupama, Omniasig și Uniqa – precum și o analiză pe date agregate la nivel de piață.
Frecvenţa daunei şi dauna medie au fost analizate în raport cu cei mai utilizaţi factori de tarifare, fiind selectate, în cazul persoanelor fizice, vârsta, judeţul, tipul vehiculului, capacitatea cilindrică, iar pentru persoanele juridice judeţul, tipul vehiculului şi masa maximă autorizată.