Prețul țițeiului a crescut cu peste 50% de când a atins pragul de jos, în ianuarie a.c. Motivul pentru care crește acum și cel pentru care ar mai putea să crească este că ritmul producției a început să scadă. Așa se întâmplă în SUA și, în plus, observăm scăderi involuntare pn nordul Irakului și Nigeria. Acest minus de producție e binevenit să compenseze surplusul pe care îl aruncă pe piață Iranul, după ridicarea sancțiunilor.
Un risc pentru petrol pe termen scurt ar putea fi întâlnirea din acest weekend de la Doha, unde statele OPEC și non-OPEC vor discuta despre așteptata ”înghețare” a producției. Dacă nu vor ajunge la un acord în acest sens sau nu vor fi destul de convingători în a-l aplica după aceea, piața va interpreta negativ acest fapt și va transmite producătorilor semnalul de a-și continua extracția în același ritm.
Un alt motiv pentru care prețul petrolului ar putea să crească este timpul, vechiul prieten al țițeiului. Pe măsură ce trece timpul, cererea ajunge din urmă producția și am putea ajunge destul de rapid în situația în care piața își îndreaptă atenția spre lipsa de stocuri, în loc de supraproducție, lucru care ar ajuta la creșterea prețului.
Un risc negativ ar putea fi faptul că mulți investitori și-au manifestat imediat interesul față de petrol, mai ales în contracte futures, care au explodat în ultimele luni. La țițeiul Brent avem chiar un record de poziții long. Dacă vom înregistra un risc semnificativ ca unul dintre factorii de suport ai prețului să dispară, vom asista la vânzări masive, pentru că aceste poziții long trebuie să se reducă.
Puțin mai târziu, sunt așteptate date proaspete legate de stocurile din SUA. Actualul sprijin al prețului nu vine de la responsabilii OPEC sau non-OPEC care se vor întâlni la Doha, ci de la producătorii de țiței de șist din America de Nord și de la alți producători cu costuri ridicate. Prin urmare, orice ”mișcare” din stocurile SUA ar putea influența evoluția pieței, așa cum am văzut în cele mai recente 3 rapoarte (două negative și unul pozitiv). Un sondaj Bloomberg arată o posibilă creștere a stocurilor cu 1 milion de barili, în vreme ce producția ar putea scădea sub 9 milioane de barili/zi pentru prima dată din octombrie 2014.
Pare totul perfect în evoluția prețului acum, dar, când vine vorba de petrol, nimic nu e perfect. Din motivele expuse mai sus, ne așteptăm ca prețul să varieze undeva în partea superioară a intervalului 35$-45$/baril. Deși Rusia și Arabia Saudită – două dintre artizanele reuniunii de la Doha – ar fi avantajate de prețuri mari, ar putea fi convinse că un preț prea mare în acest moment ar putea fi contraproductiv.