UE, prin intermediul monei unice, a fost sponsorul Greciei pentru mai bine de un deceniu. Între timp, relaţiile curente ale Europei cu Rusia şi Turcia sunt bune, iar importanţa strategică a Greciei în regiune devine prin urmare redusă. Mai mult, sponsorizarea Greciei este şi mai costisitoare deoarece nucleul european care exportă capital către Grecia are la rândul său probleme  interne. Practic, principalul motiv pentru care UE este îngrijorată de situaţia din Grecia este acum expunerea pe datoria publică grecească a sistemului financiar european.
Principala problemă a Greciei în viitorul apropiat va fi să menţină relaţii suficient  de strânse cu UE pentru a menţine convingerea blocului cu privire la faptul că “tăierea” Greciei n-ar merita efortul. Asta înseamnă că trebuie să menţină un delicat echilibru între ameninţarea cu falimentul, care cel mai probabil ar duce la un dezastru financiar în restul Europei în urma efectului de contagiune şi respectarea regulilor impuse de Bruxelles pentru a se asigura că UE va ajuta în continuare Atena. Deşi UE este sponsorul extern principal al Grecie, economia locală nu va putea să crească atâta timp cât este în aceeaşi uniune monetară cu mult mai competitivele ţări nordice. Astfel, pe termen lung, ieşirea din zona euro este cel mai probabil deznodământ. Însă pentru că ieşirea din euro-zonă şi, posibil, din Uniune ar fi un proces dureros pentru care niciun politician nu doreşte să fie responsabil, procesul exitului este amânat.
Între timp, creditorii Greciei se vor concentra pentru izolarea haosului politic din ţară în pregătirea separării sale de sistemul european. Prin urmare, politicienii greci vor face mişcări îndrăzneţe (cum ar fi solicitarea unui referendum, aşa cum fostul premier George Papandreou a încercat) pentru a se asigura ca sunt auziţi în Uniune şi pentru a sublinia riscurile de contagiune pentru întreaga UE.
În timp ce pieţele şi autorităţile trebuie să facă faţă problemelor din alte ţări membre, dificultăţile Greciei vor continua să fie un factor important, pe măsură ce noi cifre şi mai multe pachete de salvare sunt luate în discuţie.
Economia

Grecia se află în recesiune din al treilea trimestru al anului 2008. De atunci economia sa s-a contractat cu 20% (7% doar în 2011), iar estimările pentru 2012 sunt de o scădere cu încă 3%.
Datoria suverană a crescut cu peste 150% în ultimii 10 ani; acum, datoria generală este de circa 350 mld. euro, adică aprox. 160% din PIB. După începerea crizei financiare, dobânzile la obligaţiuni au crescut atât de mult încât Grecia nu a mai fost capabilă să se finanţeze de pe piaţele internaţionale. La mijlocul lui 2010, aşa-zisa troică – Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană – au oferit primul pachet de ajutor, în valoare de 110 mld. euro. Săptămâna trecută, Grecia urma să primească un al doilea pachet în valoare de 130 mld. euro pentru a-şi recapitaliza băncile şi pentru a rambursa din datorie. Un ajutor suplimentar de 107 mld. euro este oferit prin reducerile voluntare a datoriilor din partea creditorilor. Ţinta ajutoarelor este de a reduce datoria totală a Greciei la 120,5% din PIB până în 2020. Totuşi, ţintele asumate odată cu primirea noului ajutor probabil că nu vor fi atinse. Ultimele informaţii “scurse” din rapoartele FMI arată că este mai realistă atingerea unui nivel al datoriei de 120,5%.
Troica speră că Grecia va ieşi din criză pe fondul majorării cererii externe pentru bunurile şi serviciile greceşti. Iarăşi, este puţin probabil ca atingerea unei balanţe comerciale pozitive să se producă în 2014, având în vedere că ţara are deficit comercial încă de la începutul anilor ’60. Grecia exportă doar echivalentul a 5% din PIB către UE şi circa 10% din PIB către restul lumii. Pe de altă parte, date din 2009, arată că ţara importase 3,3% din capitalul global.
Este de aşteptat ca economia locală să slăbească în continuare, pe măsură ce băncile elene, care deţineau cca. 40 mld. euro din datoria publică a ţării înainte de reducerea voluntară, au continuat să restricţioneze creditarea. Băncile trebuie să facă faţă reducerii depozitelor (în 2011 acestea au scăzut cu 15%), cu numărul crescând de credite neperformante (în jur de 14% în 2011) şi să ceară asistenţă financiară externă pentru a se recapitaliza (aprox. 30 mld. euro din pachetul de ajutor de 130 mld. euro va fi folosit pentru asta).
Scăderii cererii domestice pentru bunuri şi servicii i se adaugă şi fenomenul de îmbătrânire a populaţiei precum şi migraţia tinerilor şi specialiştilor care nu mai văd un viitor în Grecia şi se mută pe pieţele muncii din ţările nordice. Troica încă vede o creştere economică pe termen lung de 1,75%, însă presupunând că Grecia va rămâne în zona euro şi în UE.
Ţara a impementat deja măsuri de austeritate dure. Între 2009 şi 2010, Grecia şi-a redus deficitul bugetar cu aproape 5% din PIB, de la 15,4% până la 10,5%, cea mai mare consolidare fiscală a unui membru al eurozonei sau OECD. Acum se aşteaptă continuarea austerităţii. Anumite sectoare economice, cum ar fi bugetul pentru apărare, n-au fost încă atinse, iar în 2012 se aşteaptă concedierea a peste 55.000 de bugetari (ţinta finală fiind o reducere cu 600.000 a numărului bugetarilor până în 2015, reprezentând 12% din totalul forţei de muncă greceşti).
Este puţin probabil ca ţintele pe care troica şi Grecia le-au negociat să fie atinse. Revenirea Greciei depinde în mare măsură de factori externi şi, aşa cum au arătat-o ultimii doi ani, este o şansă bună ca ţara să relaxeze implementarea măsurilor de austeritate.  Deja liderii europeni şi-au avertizat parlamentele că al doilea pachet de ajutorare pentru Grecia ar putea să nu fie cel din urmă.
Politica

Vara trecută, autorităţile greceşti au avut dificultăţi în implementarea măsurilor de austeritate agreate cu finanţatorii externi. Rezistenţa socială la austeritate s-a intensificat pe măsură ce economia a slăbit, iar atacurile opoziţiei la adresa programului guvernamental s-au înmulţit. La începutul lunii noiembrie 2011, liderul PASOK, Papandreou, a demisionat din funcţia de premier după ce a eforturile de a obţine sprijinul pentru măsurile de austeritate printr-un referendum au eşuat, mai ales din cauza presiunilor externe. O coaliţie tri-partită, cuprinzând PASOK şi partidele de opoziţie Noua Democraţie (ND) şi LAOS a fost creată în ideea de organiza alegeri anticipate la începutul lui 2012.
Coaliţia a numit premier un tehnocrat, fostul vicepreşedinte al BCE, Lucas Papademos, până la viitoarele alegeri. Spre deosebire de guvernul italian, cel grecesc nu este în totalitate tehnocrat, de vreme ce politicieni din toate cele trei mai partide fac parte din cabinet. Alegerile vor avea loc în aprilie, însă o dată oficială nu a fost confirmată. ND insistase pentru alegeri anticipate la momentul formării coaliţiei, însă sondaje recente arată că sprijinul pentru acest partid este în scădere, în timp ce susţinerea partidelor extremiste (coaliţia de stânga ce cuprinde Alianţa Democratică de Stânga, Partidul Comunist şi Coaliţia Stângii Radicale) este în creştere.
Din punct de vedere istoric, puterea în Grecia a fost deţinută exclusiv de cele două mari partide, PASOK şi ND. Deja cele două partide formează establishment-ul politic local, de vreme ce fac parte dintr-un guvern care implementează măsuri de austeritate va fi greu pentru oricare din ele să profite de slăbiciunea celuilalt în alegeri. Sondaje recente arată că partidele extremiste este foarte posibil să câştige suficiente voturi pentru a fi incluse într-un viitor guvern, iar asta ar îngreuna colaborarea dintre troica şi Atena.
Pentru că viitorul politic al Greciei este atât de incert, creditorii străini vor încerca să separe criza financiară de situaţia politică. Printre instrumentele cele pot fi folosite pentru atinge acest scop se numără prezenţa permanentă în Grecia prin intermediul unui comisar special care să supervizeze politicile economice şi fiscale ale guvernului, şi un control mai strict al cheltuielilor bugetare prin finanţarea treptată în detrimentul alocării deodată a unei mari sume (o condiţie impusă de troică este aceea ca Atena să depună o parte din sumă într-un cont special destinat exculisv achitării datoriilor, însă nu există un control direct).
Societate

Recesiunea şi măsurile de austeritate au afectat grav populaţia Greciei încă din 2008. Şomajul a crescut de la 7% în 2008, până la 21% acum, cu o rată a şomajului în rândul tinerilor de 51%, iar situaţia se va înrăutăţi anul acesta. Grecia este dependentă de turism, însă cifrele pentru 2011 arată că sezonul nu a adus nicio îmbunătăţire a pieţei muncii.
Grecii câştigă mai puţin, însă strategia guvernului de a-şi îmbunătăţi finanţele are la bază mai ales majorarea taxelor. Autorităţile se chinuie de multă vreme cu colectarea taxelor, iar pe măsură ce acestea cresc va fi şi mai dificil să-i convingă pe greci să le plătească. Economia la negru, care are o istorie generoasă, va creşte îngreunând şi mai mult eforturile guvernului şi ale troicii internaţionale de a obţine veniturile necesare din taxe. Totuşi, dezvoltarea economiei la negru are şi un rol de stabilizator deoarece acest fenomen le permite grecilor să poată trăi prin schimburi în natură.
Un alt doilea stabilizator este sistemul de pensii. Grecii au structuri familiale relativ stabile şi prin urmare banii se scurg către generaţia tânără prin intermediul pensiilor. Sunt aşteptate totuşi reduceri suplimentare ale pensiilor (Grecia cheltuie cca. 15% din PIB pe pensii, peste media din UE, de 13% şi mult peste cea din SUA, de 5,6%). Reducerile ar putea stârni noi mişcări sociale deoarece vor avea efecte nu numai asupra pensionarilor greci.
Nemulţumirile sociale au crescut masiv din 2010 încoace. Vârful protestelor a fost iunie 2011, când aproximativ 200.000 de oameni au ieşit în stradă într-o singură zi. Numărul grevelor şi demonstraţiilor a crescut în 2011, iar protestele au devenit violente la finalul lui 2011 şi începutul acestui an. Numărul manifestanţilor este deocamdată redus, însă Grecia are un istoric plin de mişcări anarhiste care ar putea folosi oportunitatea nemulţumirilor sociale şi astfel s-ar produce mai multă violenţă.
Sindicatele greceşti s-au dovedit până acum foarte eficiente în a organiza proteste şi greve, dar pe măsură ce situaţia economică se înrăutăţeşte este de aşteptat ca mai puţini oameni să participe la demonstraţii pentru a le susţine cauza. Cei mai mulţi protestatari vor fi din rândul bugetarilor care sunt şi cei mai afectaţi de măsurile de austeritate.
Merită observate şi aspectele militare. Austeritatea nu a lovit până acum bugetul apărării; Grecia cheltuie în continuare pe apărare mai mult, în procente din PIB, decât alte ţări europene. Să ne gândim că dictatura militară s-a sfărşit abia în 1974 şi nu se ştie cu siguranţă cum vor reacţiona forţele armate la reducerile bugetare şi dacă acestea vor contribui la instabilitate prin intrarea în politică.

Tensiunile sociale nu se vor sfărşi, probabil, prea curând. Este important să vedem cum tensiunile vor proveni de la grupuri sociale diferite ori vor avea tematici diferite de cele de astăzi. Deocamdată n-au fost proteste împotriva străinilor, însă furia poate fi uşor direcţionată împotriva imigranţilor.