Pe parcursul primăverii, piaţa petrolului a beneficiat în mod notabil de corectatea excesului de pesimism care a însoţit tăvălugul apocaliptic al pieţelor financiare internaţionale din a doua jumătate a anului trecut.

La mijlocul lunii iunie, însă, percepeam existenţa unui nou ecart considerabil între realitate şi percepţia participanţilor la piaţă, de această dată în direcţia euforiei globale ancorate de speranţele unui reviriment economic puternic şi sustenabil. Apreciam astfel o şansă distinctă ca bursele internaţionale de mărfuri – piaţa petrolului, în particular – să sufere o corecţie negativă, alături de o reîncărcare a presiunilor de vânzare pe bursele internaţionale de acţiuni şi de o apreciere a yenului japonez şi a dolarului american.

Deşi cotaţiile au afişat o creştere remarcabilă pe parcursul lunilor recente, datele fundamentale continuau să fie indicative pentru o accelerare a declinului cererii globale şi, în acelaşi timp, pentru un avans important al ofertei. Conform estimărilor Agenţiei Internaţionale a Energiei, cererea globală de petrol suferă în prezent cel mai dramatic declin al perioadei care a trecut din 1981. În spaţiul OECD, însă, stocurile de petrol afişează cele mai mari valori ale perioadei care a trecut din 1993. Stocurile americane de petrol au ajuns la maximul ultimelor două decade. Acutizând avansul ofertei, OPEC a majorat producţia în aprilie şi mai.

Pe parcursul ultimelor 3 săptămâni, preţul futures al petrolului cu scadenţa cea mai apropiată cotat la NYMEX a scăzut de la 71 de dolaro pe baril la sub 59 de dolari pe baril, marcând, astfel, un declin de peste 15%. Cu datele observabile la acest moment cred că scăderea cotaţiilor poate să continue.

O analiză Tradeville SA
0-33026-trds.jpg
DETALII:
Citeşte mai multe analize pe www.tradeville.eu.