În cele din urmă, lucurile par să se aşeze. După ce piețele financiare s-au aflat pe un vârf în ultima săptămână, întrebându-se dacă grecii vor ieşi sau nu din zona euro, Atena şi creditorii ei sunt aproape de un acord, scrie Marketwatch.com
Acest eventual acord nu va stabiliza însă definitiv Grecia și nu va stabiliza nici moneda euro. Dar va întări întregul sistem până la Crăciun – și va cumpăra pentru toată lumea ceva timp pentru a se concentra pe altceva.
În realitate, criza reală nu poate fi în partea de est a zonei euro, ci chiar în vest. Portugalia este bomba cu ceas care așteaptă să explodeze. De ce?
Portugalia rulează datorii nesustenabile, majoritatea banilor sunt deţinuţi de străini, iar cu economia în mari probleme statul portughez ar putea intra de asemenea în faliment. Alegerile din cursul acestui an ar putea declanșa a doua criză portugheză – o adevărată provocare pentru Europa, care se confruntă cu mai mult decât problemele Greciei, iar acest fapt va atrage atenția celei mai mari părţi a lumii.
Privind înapoi în 2011 și 2012 când criza euro a izbucnit prima dată, trei țări s-au aflat în pragul falimentului.
Dintre acestea, Grecia este încă la terapie intensivă și este de aşteptat probabil să rămână astfel în viitorul apropiat – grecii se arată dispuşi să facă suficient pentru a rămâne în zona euro, în timp ce restul Europei este dispus să-i ofere doar suficienți bani pentru a rămâne pe linia de plutire.
Irlanda, care a fost tot timpul cea mai puternică dintre cele trei națiuni falimentare, este acum în creștere din nou la o rată rezonabilă, ajutată de Marea Britanie, care este încă principala sa piață de export.
Și apoi avem Portugalia – care nu este în criză permanentă în stil grecesc, dar care totuși nu pare capabilă de o redresare durabilă.
La suprafata, Portugalia arată într-o formă mult mai bună decât acum trei ani. Lisabona a ieșit din schema de salvare, părăsind programul în luna Mai a anului trecut, după ce a atins ţintele Băncii Centrale Europene și ale Fondului Monetar Internațional. Economia începe să se crească din nou. Produsul intern brut a crescut cu 0,4% în ultimul trimestru, cu un ritm anual de creștere de până la 1,5%. Se preconizează o creştere cu alte 1,6% în acest an.
Dacă Portugalia poate recupera într-adevăr, ar fi o victorie mare pentru UE și FMI. Amestecul lor catastrofal în situaţia internă catastrofală și în privinţa austerităţii pare să fi fost un eșec total în Grecia, dar în cazul în care pot face să funcționeze Irlanda și Portugalia, reputația ambelor instituții ar putea fi salvată.