Daunele cauzate de “apa de conductă” au reprezentat 40% din numărul total al dosarelor de daună deschise de companiile de asigurări membre UNSAR în primele 7 luni ale acestui an. Uniunea accentuează importanţa încheierii unei asigurări facultative pentru locuinţă.
Inundațiile cauzate de spargerea accidentală a conductelor instalațiilor sanitare, de refularea apei de canalizare, precum şi inundaţiile de la vecini generează cele mai multe daune pe segmentul asigurărilor facultative de locuințe, conform unei analize realizate în rândul membrilor UNSAR.
Astfel, daunele cauzate de “apa de conductă”, categorie de risc care reunește evenimentele enumerate mai sus, au reprezentat 40% din numărul total al dosarelor de daună deschise de companiile de asigurări membre UNSAR în primele 7 luni ale acestui an. UNSAR – Uniunea Naţională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reunește 20 de companii de asigurări generale, de viață și compozite, care reprezintă aproximativ 80% din piața de asigurări din România.
Daunele cauzate de fenomene atmosferice precum furtuna, vijelia, uraganul, tornada şi grindina au generat 31% din dosarele de daună deschise în perioada ianuarie-iulie 2019. Pe locul trei în topul riscurilor care au afectat locuințele în această perioadă se află inundațiile generate de fenomene atmosferice, cu 4% din total. Alte evenimente pentru care au fost deschise dosare de daună în primele 7 luni din acest an au constat în incendii, furturi din locuinţe, alunecările de teren etc.
Analizând doar daunele produse locuinţelor de riscul de furtună, cercetarea UNSAR a relevat o creştere importantă a acestora în ultimii ani. Astfel, valoarea despăgubirilor plătite de asigurătorii membrii UNSAR în baza asigurărilor facultative de locuinţă, cumulat pentru perioada 2014 – 2018, a crescut de 3 ori faţă de cele plătite în perioada 2009 – 2013.
Toate aceste aspecte subliniază încă o dată importanța completării poliței obligatorii PAD cu o asigurare facultativă. Polițele obligatorii PAD acoperă cele 3 riscuri de dezastre naturale (cutremurul, inundațiile și alunecările de teren, în limita a 10.000 EUR sau 20.000 EUR, în funcție de tipul locuinței), în timp ce asigurările facultative cuprind, pe lângă acoperirea acestor riscuri peste sumele acordate de PAD, și o paletă largă de alte riscuri, cum ar fi incendiul, explozia, furtuna, vijelia, tornada şi grindina, apa de conductă etc.
De asemenea, pe o poliţă facultativă pot fi asigurate şi bunurile din locuinţă, precum şi dependinţele şi construcţiile anexe ale unei gospodării.
“Credem că este esențial pentru un proprietar de locuință să încheie și o asigurare facultativă, pe lângă cea obligatorie, care să îl protejeze de riscurile care îi pot afecta serios atât bugetul, cât și viața de zi cu zi. Conform studiilor realizate la solicitarea UNSAR de către IRES, deși 7 din 10 români sunt îngrijorați de incendii și de dezastre naturale, mai puțin de 20% dintre locuințe sunt asigurate. Asigurarea locuinței reprezintă atât o dovadă de responsabilitate pentru unul dintre cele mai de preț bunuri din viața noastră, cât și un instrument de management al riscului pe care oamenii din țările cu economii dezvoltate îl utilizează pe scară largă”, a declarat Adrian Marin, Preşedintele UNSAR.