Europa resimte adânc efectele crizelor multiple, din energie, geopolitică, inflație și ajustarea forțată a modelului economic. Cifrele sau schemele teoretice pot rareori să surprindă adâncimea efectelor ramificate din lumea reală. Felul în care funcționează industria germană, alimentată de energie ieftină în trecut, dar extrem de scumpă acum, s-a modificat semnificativ.
Resurse care nu pot fi găsite în cantități suficiente, precum gazele pentru industria chimică, impun ajustări importante sau chiar înlocuirea unor segmente cu importuri, cu efecte sociale și economice aspre, se arată în analiza casei de brokeraj pe piețe internaționale XTB România.
În 2022, Euro a pierdut în fața dolarului american circa 11%
Euro arătase, în sesiunile dinaintea zilei de marți, 13 septembrie (ziua nu a fost norocoasă pentru moneda unică), o tendință de revenire. BCE părea a pregăti o nouă creștere, chiar și de 0,75 puncte a dobânzii de referință, mai ridicată și, deci, mai atractivă pentru depozite în Europa decât scenariile vehiculate cu doar câteva luni în urmă.
În același timp, semne bune se arătau din piața energiei: prin contrast cu nivelurile amețitoare atinse în august, de peste 340 EUR/MWh pentru gaz, cotațiile au ajuns pe 12 și 13 septembrie în zona 180-190 EUR/MWh (hub-ul din Amsterdam). Astfel, de la minimul din 6 septembrie (sub 0.99) până la vârful de aproape 1.02 din 12 septembrie, EUR/USD a recuperat 3.3%, o variație semnificativă pentru domeniul valutar, obișnuit cu fluctuații mai restrânse.
E drept, Euro a pierdut în fața dolarului aproximativ 11% anul acesta, până la închiderea din 12 septembrie, așa că partea „grea” a recuperării era, oricum, doar într-un viitor ipotetic, arată analistul XTB. Totuși, chiar și acele aprecieri au fost în mare parte spulberate după datele din SUA. Inflația a avansat cu 8,3% în august față de anul anterior și cu 6,3% anual în versiunea care scoate din joc segmentul de alimente și energie. Față de iulie, prețurile au crescut în august cu 0,1%, deși așteptările erau de scădere cu 0,1%.
Ritmul anual al inflației încetinește, dar mai lent decât se spera (8,1% era valoarea estimată), și varianta ajustată cu energia și alimentele chiar accelerează, iar aceasta înseamnă că e mai probabil acum ca Fed să crească dobânda în SUA pe 21 septembrie la 3 – 3,25%, adică cu 0,75 de puncte. Atât de mare a fost surpriza, încât acum (pe 13, la închidere) este aproape 1 șansă din 3 ca dobânda să crească cu un întreg punct procentual.
Pentru acest scenariu, investitorii nu erau pregătiți. Dolarul american a făcut rapid cale întoarsă, trecând pe plus în raport cu Euro (înainte de anunț, piețele erau destul de relaxate și mizau pe cifre care să nu se opună alunecării lente a dolarului) și bursele au revizuit drastic așteptările, spune Claudiu Cazacu.
Indicele S&P500 a pierdut în doar 30 de minute peste 120 de puncte, adică aproape 3%, ceea ce este foarte mult. Euro a scăzut rapid și a continuat pe parcursul ședinței, ajungând, iarăși, sub paritate, valorând 0.9968 dolari americani la închiderea zilei de 13. S&P500 a înregistrat cea mai proastă sesiune de după iunie 2020, pierzând 4,3%, iar indicele Nasdaq a coborât cu 5,2%.
În Europa, ministrul economiei din Germania a avertizat asupra riscului recesiunii anul viitor, iar Franța a revizuit estimările pentru 2023 cu 0,4 puncte, la o creștere de doar 1%. Astfel, BCE are de gestionat o situație cu marje mici de eroare: nu poate fi prea aspră cu dobânzile, altfel riscă să plonjeze economia într-o recesiune dificilă, dar nu poate fi nici prea blândă, pentru că un Euro prea slab, oglindind dobânzi prea mici, ar însemna că inflația se intensifică prin presiunea produselor importate.
Dacă inflația continuă să surprindă în sus, totuși, sau dolarul urmează tendința de apreciere pronunțată, ample majorări de dobândă devin aproape inevitabile. Până la cifrele de inflație din SUA, Euro părea a primi o bună șansă pentru o revenire de durată. Acum, acel proces pare amânat, iar poziționarea actuală a pieței, alături de apropierea unei ierni dificile din perspectiva aprovizionării cu energie par a nu favoriza moneda unică.
Totuși, episoade corective pot apărea, iar viteza aprecierii Euro, chiar fără o schimbare îndelungată a trendului, poate fi surprinzătoare. În cele din urmă, însă, o eventuală calmare a crizei din energie ar fi un ingredient important într-o refacere mai durabilă a încrederii în moneda unică europeană.
Leul se află de o săptămână în alunecare rapidă în raport cu Euro
În România, leul se află de o săptămână în alunecare rapidă în raport cu Euro, pierzând aproape întregul avans din august și primele zile din septembrie, se arată în analiza XTB.Totuși, presiunea pe Euro din piața valutară ar putea sprijini, pentru o vreme, din nou leul.
O tendință de durată de apreciere a leului e, însă, dificil de întrevăzut, și nu se aliniază cu deficitul de cont curent sau cu provocările induse de creșterea dobânzilor.
Creșterea de 63% față de primele 7 luni ale anului trecut a deficitului de cont curent, la 14,9 mld. Euro, înseamnă o accelerare îngrijorătoare, după un ritm de 40% în primele 5 luni, 44% în primele 6 luni și 54% în trimestrul al doilea.