Dacă ai noroc, mai poţi bea un expresso simplu cu doi dolari în Bucureşti sau la mare. A devenit dolarul o valută gen „monopoly“ sau în spatele preţurilor ridicate se ascunde de fapt transformarea leului încasat în valută pentru alte zile în viitor? Răspuns dificil, dar tendinţa şi prognoza dolarului au devenit mai simple după ruperea suportului recent.
Graficul săptămânal alăturat prezintă evoluţia US Dollar Index (instrument cuprinzând şase valute cu ponderi diferite), considerat un barometru al dolarului american. Tendinţa descendentă este evidentă pentru oricine, acum după cinci ani de cădere, dar ce este important acum este un nivel la care se poate opri pentru a face un „bottom“ şi dacă este posibilă o revenire la nivele mai ridicate. USD Index se află în zona de suport din 2005 şi 1995, dar pe care l-a străpuns (element negativ). Orice suport în această situaţie devine rezistenţă, deci pe termen mediu, de câteva luni, valoarea de 80 va constitui un plafon greu de depăşit.
Aplicând retragerile Fibonacci sub formă de „fan“ (evantai), obţinem culoare în care se încadrează evoluţia indexului. De interes în acest moment rămâne secţiunea 2, cu suport la 74 şi rezistenţă la 83. Depăşirea nivelului de 83 ar fi primul semn mai serios privind revenirea dolarului. Însă poate lua un timp mai îndelungat (de obicei, scăderile se dezvoltă mult mai rapid în timp decât revenirile). Atât timp cât secvenţa „lower lows“ şi „lower highs“ va continua, dolarul va rămâne clar în trend descendent. În 1992, USD Index a înregistrat un minim la 78,80 şi această valoare constituie următorul suport.
Atingerea acestui nivel va face Florida mult mai atractivă ca obiectiv turistic decât orice loc din Europa. Dar să aşteptăm …
Sursa: https://ta.educofin.com