Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au ajuns din nou în atenția presei, asta după ce s-au bătut în mijlocul străzii. După acest eveniment nedorit, care și-a lăsat amprenta asupra fiului celor doi, impresara a mers la INML pentru a obţine certificatul medico-legal de la medicii de acolo.
Anamaria Prodan și-a scos certificat medico-legal. Ce a pățit impresara după bătaia cu Laurențiu Reghecampf
Scandalul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf continuă. După ce în mediul online au apărut mai multe imagini în care cei doi apar bătându-se în plină stradă, impresara a mers la Institutul Național de Medicină Legală (INML), pentru a obține un certificat medico-legal.
Surse apropiate acestei chestiuni au spus că aceasta ar avea un picior rupt. De asemenea, nici Laurențiu Reghecampf nu a scăpat nevătămat din această altercație. Antrenorul a participat la botezul fiului lui și al Corinei Caciuc cu un ochi vânăt.
Bătaia părinților l-a afectat pe copilul celor doi
Fiul Anamariei Prodan și al lui Laurențiu Reghecampf este afectat de bătaia care a avut loc între cei doi. Impresara a povestit că acesta trece prin clipe grele și că nu mai vrea să iasă din casă.
„Bebeto a vazut imaginile, este disperat! Copilul tremură încontinuu de aseară şi nu se poate opri din timp. Plânge pentru că spune că tatăl lui l-a făcut de râs la şcoală, în faţa colegilor şi în faţa întregii ţări. Bietul copil nu mai vrea să iasă din casă de ruşine că tatăl lui i-a batut mama, este traumatizat.
Mai mult, copilul a fost ameninţat că va fi luat pe sus şi dus cu forţa acasă la Corina Caciuc. Copilul este pur şi simplu traumatizat. Odată cu acest episod, trauma creată de Reghecampf copilului din prima casnicie se repeta în cazul copilului din a doua casnicie”, spune Anamaria Prodan.
După această bătaie au apărut informații care spun că Anamaria Prodan ar urma să intre la închisoare, însă aceasta spune că nu există dovezi împotriva sa.
„Dacă vor să mă bage în puşcărie, dacă au dovezi, atunci asta e, mă duc la puşcărie… Daca au dovezi, să mă bage pe mine la puşcărie”, mai spune impresara, care a adăugat că tot ce a făcut a fost să se apere.
Au fost deschise dosare penale pe numele amândurora
Ulterior, poliția a trimis un comunicat de presă în care spune că atât Anamaria Prodan, cât și Laurențiu Reghecampf au ajuns la secția de poliție unde au spus că au fost agresați fizic.
„La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 19:36, la sediu Poliției Stațiunii Snagov s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 47, iar în jurul orei 19:38, s-a prezentat la aceeași subunitate de poliție o femeie, în vârstă de 49 de ani, aceasta în prealabil apelând și numărul de urgență 112, iar fiecare în parte, sesizând la sediul poliției faptul că, a fost agresat fizic, prin loviri, de către celălalt.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a acordat îngrijiri medicale atât bărbatului cât și femeii respective. În cadrul activităților specifice polițiștii din cadrul Politiei Statiunii Snagov au aplicat 2 formulare de evaluare a riscului, în urma cărora au fost emise 2 Ordine de Protecție Provizorii. În cauză au fost deschise 2 dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie raportat la lovire sau alte violențe.
În același timp, la sediu Poliției Stațiunii Snagov, un alt bărbat, în vârstă de 47 de ani, a sesizat faptul că, a fost agresat fizic, prin lovire, de către primul bărbat menționat, în acest sens fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare”, arată poliția.