Anamaria Prodan: După o furtună puternică, iese cel mai frumos soare

Vedeta a dezvăluit totul despre de noul său iubit. Se pare că Anamaria Prodan trece printr-o perioadă frumoasă, după ce mai mult timp a avut parte de momente mai grele.

„Trăiesc un vis frumos din care nu vreau să mă trezesc niciodată.

În sfârșit, după o perioadă grea pentru mine, am lăsat în urmă lucrurile care m-au făcut să sufăr, și, așa cum mi-a spus iubitul meu, omul care m-a susținut în tot acest timp și mi-a fost aproape, adevărul meu de acum este acela că după o furtună puternică iese cel mai frumos soare”, a declarat impresara.

Chiar dacă a încercat să păstreze discreția în ceea ce privește această relație, Anamaria Prodan s-a hotărât să spună tot. Cei doi sunt foarte fericiți împreună.

,,Așa simt! Eu și Flavius suntem fericiți, am încercat să ne trăim iubirea dincolo de lumina reflectoarelor, cu discreție și cu bucurie în suflet.

Facem totul împreună, îmbinăm afacerile cu vacanțele, așa cum s-a întâmplat și de Paște, pe Coasta de Azur, avem familia aproape și îi mulțumim lui Dumnezeu în fiecare zi, pentru fiecare moment!”, a spus Anamaria Prodan pentru Wowbiz.

Sursa: Instagram

Anamaria Prodan a dat uitare trecutului său cu Reghecampf

Impresara a subliniat că nu este interesată să audă de fostul său soț, Laurențiu Reghecampf. Mai mult, a spus că vrea să creadă că tot scandalul a fost doar un vis urât pe care vrea să-l uite.

„Copiii mei trebuie să vadă în familie respect, disciplină, ordine și demnitate. Nu s-au rezolvat problemele dintre mine și fostul soț, dar nu e niciun fel de problemă. Eu mi-am cerut scuze în numele lui, în numele meu, în numele copiilor și a familiei noastre pentru tot ce s-a întâmplat.

Drumul vieții mele este atât de frumos, lin și plin de lumină, încât nu mă interesează să discut despre Reghecampf, despre viața lui, iubite sau amante. A fost un vis urât din care m-am trezit și este minunat tot ceea ce se întâmplă”, a spus aceasta.

Amintim că Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au divorțat definitiv după mai multe certuri și scandaluri Anterior, Judecătoria Buftea a admis cererea de divorț, stabilind desfacerea căsătoriei din vină comună.