Anamaria Prodan aruncă bomba în scandalul momentului: Eu asta făceam, se termina tot bâlciul

Implicată de ani de zile în lumea fotbalului, Anamaria Prodan nu a mai rezistat şi a răbufnit în scandalul internaţional al momentului, plecat de la ceea ce mulţi au considerat doar o gafă. Ce spune impresara că trebuia să se întâmple?

Anamaria Prodan, impresar de fotbal şi patron al echipei FC Hermannstadt, a comentat scandalul internaţional provocat de comentariul arbitrului Sebastian Colţescu la meciul dintre PSG şi Istanbul Bașakșehir.

Anamaria Prodan îi ia apărarea oficialului român şi consideră că totul este o tâmpenie. Colţescu nu poate fi acuzat de nimic jignitor. Impresara a venit şi cu o replică fabuloasă, dând ca exemplu biscuiţii Negro.

“Mi se pare o tâmpenie. Eu, care mi-am crescut copiii în America, unde ştiţi foarte bine că e foarte greu, trebuie să gândeşti înainte să spui ceva unui om de culoare, mi se pare o prostie. Adică, până la urmă omul ăsta vorbea în limba noastră, în limba română, unde nu văd de ce ar fi rasism că ai spus cel negru. Pentru că a nu l ai făcut “nigger”, nu l-ai făcut în niciun fel. Nu mi se pare nimic jignitor atât timp cât în limba noastră negru e o culoare.

Şi atunci am putea spune că dacă sunt 3 jucători de 1.60 şi unul de 1.80 dacă spun ăla înalt sau ăla mic înseamnă că e şi ăia discrimnare?  În plus, vedeţi că sunt nişte biscuiţi făcuţi în Turcia şi au şi fabrică în România, Negro. Păi sunt rasişti turcii? Cum vine asta?”, a declarat Anamaria Prodan pentru Look Sport.

“Federaţia Română ar trebuie să se implice”

Ea mai consideră că mutarea corectă din partea brigăzii de arbitri ar fi fost să încheie meciul la masa verde, având în vedere că au fost hărţuiţi şi insultaţi până în ultima clipă. “Nu e normal să terfeleşti numele unui arbitru de talia lui Colţescu în halul ăsta”, mai afirmă Prodanca, subliinind că îi va da probabil un mesaj de încurajare arbitrului român după acest episod.

“Brigada a fost hărţuită din primul până în ultimul moment. Au fost făcuţi ţigani. Eu, în locul lor, terminăm acest meci cu 3-0 la masă verde şi se termină bâlciul. Un scandal fără niciun fel de inimă cum ar veni. Mă gândeam să-i dau un mesaj arbitrului nostru şi să-l încurajez pt că mi s a părut tare nedrept tot ce s a întâmplat. Sunt alături de el şi probabil şi Federaţia Română ar trebuie să se implice că nu e normal şi nu e normal să terfeleşti numele unui arbitru de talia lui Coletscu în halul ăsta”, a mai spus Anamaria Prodan, potrivit telekomsport.ro.