Anamaria Prodan, bombă despre Reghecampf și posibila amantă: La cât de mult îl iubim, da, l-am ierta

Anamaria Prodan este pregătită să îl ierte pe Laurențiu Reghecampf chiar și pentru infidelitate. Aceasta a declarat că ultima perioadă a făcut-o mai puternică ca niciodată, dându-i curajul să depășească și această situație.

Într-un interviu acordat pentru playsport.ro, Anamaria Prodan a vorbit despre relația cu Laurențiu Reghecampf, dar și despre lucrurile pe care este dispusă să le facă pentru ca cei doi să continue împreună.

În ceea ce privește posibila amantă, Anamaria Prodan susține că până nu va vedea acest lucru cu ochii ei, nu va crede.

„Dacă nu văd eu cu ochii mei, nu am cum să cred vreodată așa ceva.”, a declarat Anamaria Prodan.

Și în cazul în care înșelatul s-ar concretiza, Anamaria Prodan este dispusă să îl ierte pe soțul ei. Mai exact, în cazul în care se va adeveri informația potrivit căreia acesta ar fi achiziționat un imobil pentru amantă, impresara va depăși și această situație.

Ea a precizat că toată familia este dispusă să îi mai dea o șansă, indiferent de ce se va întâmpla.

„Atunci va sta în mijlocul familiei lui, se va uita în ochii copiilor lui, și toți am discuta. Și, cum întotdeauna am fost un tot unitar, probabil că, la cât de mult îl iubim, da, l-am ierta. Și eu și copiii. Dacă ar recunoaște că a greșit și ne-ar spune ce l-a îndemnat să facă așa ceva, el ar fi din nou, soarele nostru. V-am mai spus. Închizi iarăși ochii să treacă furtuna și să nu te rănească nisipul care îți poate intra în ochi. Numai un om pe care Dumnezeu îl iubește mult poate avea parte de ceea ce are Laurențiu din partea noastră.”, a adăugat aceasta.

Anamaria Prodan, mai puternică ca niciodată

În același timp, Anamaria Prodan susține că multă lume poate înțelege că aceasta și-ar fi pierdut demnitatea prin atitudinea sa, însă situația este diferită. Impresara a precizat că ultimele evenimente au făcut-o să fie mai puternică ca oricând și i-au oferit capacitatea să ierte și să meargă mai departe.

Totodată, ea a mai precizat că de-a lungul anilor a fost nevoită să se împartă între meseria de mamă, manager, dar și soție, încercând să fie perfectă în toate ipostazele.

„Atitudinea mea a fost înțeleasă ca o modalitate de a-l șantaja sentimental pe Laurențiu. Poate că atitudinea mea dă de înțeles că mi-am pierdut demnitatea, însă lucrurile sunt total diferite. Eu, în aceste momente, sunt mai puternică decât am fost vreodată. Pentru că atunci când ești suficient de puternic încât să ai capacitatea să ierți. Atunci ești unic, greu de găsit și de egalat. Eu cred că foarte multe lucruri se îndreaptă acum către Laurențiu ca niște săgeți care i se înfig în inimă.

Probabil că acum va înțelege cât de greu mi-a fost de-a lungul anilor să mă împart între meseria de mamă, manager, femeie de afaceri, soție și persoană publică. Întotdeauna a trebuit să încerc să fiu perfectă în fiecare dintre aceste ipostaze. Dacă vreodată am greșit sau nu mi-a ieșit, el a fost primul căruia m-am destăinuit.”, a mai spus soția lui Reghecampf.