Așadar, Anamaria Prodan a decis, alături de copiii săi, să șteargă pozele cu Laurențiu Reghecampf de pe pereții vilei de la Snagov. Din acest motiv, a chemat o echipă de muncitori.
Aceștia au trecut imediat la treabă și au acoperit toate aceste amintiri cu un tapet alb, potrivit informațiilor distribuite de impresară pe pagina sa de socializare.
Anamaria Prodan a acoperit amintirile cu Laurențiu Reghecampf
Impresara a explicat că decizia a fost a familiei, care a vrut să dea „delete”.
„Este adevărat că am acoperit peretele dăruit lui Reghe! Este decizia noastră, a familiei, să dăm delete! Nu l-am distrus până acum, pentru că m-am gândit că sunt și amintirile copiilor mei și poate, cândva, atunci când vor crește vor vrea să-l arate copiilor lor. Probabil, în ani și Reghe o să poată să-și viziteze copiii. Să-și vadă nepoții… Sperăm și ne rugăm pentru el să-i fie bine și să înțeleagă că, oricât de mulți copiii faci, cu oricâte neveste, ei trebuie să rămână ca și icoanele pentru tine toată viața.
Să stai lângă ei, să îi ajuți și să îi educi. Este cel mai ușor să faci copiii unul după altul, căci și animalele fac, dar până și ele au grijă de ei. Este dureros când mă uit la cel mic și îi promit că, într-o zi, tatăl lui se va deșteapta din visul lui urât, nu va asculta de nimeni și va apărea la ușă să-și stângă copiii în brațe. Au trecut ceva ani, l-am acoperit foarte mulți ani și în fața presei și a prietenilor, dar azi am decis toți să închidem definitiv capitolul Reghe, să nu-i mai scriem mesaje la care nu are voie să răspundă, să îi transmitem doar gânduri bune și să ne rugam să nu se piardă definitiv.”, a declarat Anamaria Prodan pentru Click.
Impresara este de părere că Reghecampf a decăzut cumplit
De asemenea, aceasta a subliniat că „cel mai urat lucru pentru un om” este „să fie controlat de oameni fără scrupule, fără demnitate”. În opinia ei, Reghecampf „a decăzut cumplit” după deciziile care au dus la despărțirea lor.
„Cel mai urat lucru pentru un om și un bărbat este să fie controlat de oameni mici, la masculin și feminin, oameni fără scrupule, fără demnitate, oameni care nu contează în societate! Eu consider că el a decăzut cumplit, aud cum vorbesc toți despre el și îmi pare rău de cum a decăzut. Concluzia: să-i dea Dumnezeu sănătate… și multă minte să nu ajungă pe străzi”, a mai spus aceasta pentru sursa menționată.
Amintim că Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au împreună un copil, pe Laurențiu Reghecampf junior. În momentul de față, Reghecampf se află într-o relație cu Corina Caciuc.