Anamaria Prodan termină acest an în tribunale. Impresara e gata să meargă din nou în instanța judecătorească pentru a cere despăgubiri. De această dată, femeia de afaceri este în război cu Ianis Stoica, pe care vrea să-l dea în judecată pentru că a semnat cu frații Becali.
„Cu Ianis, la fel ca şi în cazul Man, e simplu. Mergem la judecată. Vorba bunicii mele, care zicea: «Mamă, dacă lumea nu e bună, mergem la judecată». Avocaţii au cerut la primul termen o amânare. Este un contract de ambele parţi semnat și agreat.”, a spus Anamaria Prodan.
„Unii sunt foarte uşor de păcălit”
Anamaria Prodan se declară nemulțumită de cele întâmplate cu tânărul fotbalist despre care spune că atât el, cât și părinții lui ar nega totul.
„Vad că unii sunt foarte uşor de păcălit. E greu să te gândești că ai muncit o viață ca să le deschizi mintea fotbaliștilor și să-i faci să înțeleagă că atunci când ai un contract ești apărat de către managerul tău. Managerul nu are legătură cu clubul unde evoluează jucătorul. Este managerul tău și are grijă de tine ca de copilul lui.
Că ei se duc, că ei sunt obligaţi sau, cum îmi spun, că sunt amenintaţi… Asta nu mai e treaba mea, nu mai cred! Ianis Stoica mi-a zis același lucru «Nu este adevărat, doamna Ana. Vă iubesc, doamna Ana. Nu e adevărat». Părinţii lui, la fel”, a spus Anamaria Prodan la TV Telekom Sport.
Ianis Stoica: „Nu mă tem de proces”
După anunțul făcut de Anamaria Prodan, Ianis Stoica a explicat de ce a ales întreruperea contractului cu femeia de afaceri din cauza unor nereguli. În plus, acesta susține că nu se teme de proces.
„Am reziliat contractul cu fostul impresar, am fost cinci ani alături de Anamaria Prodan, apoi impresarul meu a fost un străin. Ea nu s-a mai ocupat așa mult de mine, nici acel străin, nici măcar nu l-am văzut la față. Au fost și câteva nereguli în contract și am vrut să îl rup!
Dar eu n-am rupt contractul ca să semnez cu domnul Victor Becali, am fost liber, fără agent, două luni de zile. N-am semnat contractul cu Victor Becali imediat după ce am rupt contractul cu Anamaria Prodan. Nu mă tem de un proces, e alegerea mea și o duc până la capăt”, a declarat Ianis Stoica.