A avut loc un nou termen în procesul de divorț al Anamariei Prodan și al lui Laurențiu Reghecampf, miercuri după-amiază, la Judecătoria Buftea, însă aceștia au absentat.

În prezent, Anamaria Prodan se judecă cu fostul ei soț pentru a împărți averea, după ce l-a acuzat direct că i-ar fi furat obiecte de valoare și mulți bani din casă, pentru aș păstra numele de Reghecampf, pe care fostul soț nu vrea ca ea să îl mai folosească de acum înainte, și pentru custodia copilului lor: Laurențiu Reghecampf Jr.

Amintim faptul că vedeta a spus recent că nu va fi prezentă fizic la noul termen din procesul de divorț deoarece este plecată din România, însă Laurențiu Reghecampf nu a anunțat anterior că nu va fi prezent la Judecătoria Buftea.

Reghecampf a deschis zeci de procese împotriva Anamariei Prodan

Cu toate acestea, Anamaria Prodan i-a transmis un mesaj direct fostului ei soț, despre care spune că îi intentează diverse procese pentru a câștiga bani de pe urma ei.

„Eu sunt plecată din țară. Nici nu știu ce proces este. Reghiță mi-a deschis atât de multe procese din disperarea de a mai lua niște bani de la mine încât le-am pierdut șirul. El, săracul, se afundă total. Să meargă pe la procese că-l râde toată țara.

Reghe trăiește în lumea lui mică. Iese pe stradă cu amanta cu ochelari de soare și șapcă. E dat afară de peste tot. Când l-am lăsat a terminat și cu meseria, și cu bărbăția și cu demnitatea”, a declarat miercuri Anamaria Prodan.

Anamaria Prodan, mesaj pentru Reghecampf: Familia nu se fură

Aceasta i-a reamintit fostului ei soț că un bărbat adevărat nu își abandonează familia și chiar dacă acesta alege să o facă, trebuie să țină mereu capul sus.

„Ne abținem enorm să nu dăm toate cărțile pe față. Am să-i dau un sfat lui Reghe. Familia nu se fură, nu se lasă pe drumuri! De familie ai grijă pe viață dacă ești bărbat. Dacă ești bărbat lași totul în urmă copiilor și familiei și pleci cu capul sus și cu amanta și cu oricine! Asta, dacă ești bărbat. Dacă nu…dispari urgent”, a fost mesajul transmis de Anamaria Prodan către Laurențiu Reghecampf, potrivit SPY NEWS.

Menționăm faptul că, deși nu s-au prezentat la noul termen din procesul de divorț, Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au întâlnit întâmplător într-un restaurant select, potrivit sursei citate.