Anamaria Prodan îl aduce în România pe Floyd Mayweather
Anamaria Prodan organizează o gală extraordinară pentru partenerul său, Ronald Gavril, și speră să-l aibă ca invitat de onoare pe Floyd Mayweather la evenimentul care va avea loc la București.
Anamaria Prodan lucrează de zor la organizarea unei gale remarcabile care îl va avea în centru pe Ronald Gavril. Deși sunt împreună de ceva vreme, cei doi și-au făcut prima lor apariție publică abia de curând, în perioada Sărbătorilor.
„Multă vreme am ţinut-o pentru mine şi doar pentru noi şi pentru familia mea… a venit momentul când da, suntem împreună.
Îmi vine ca o manuşă relaţia asta şi sunt fericită că, în sfârşit, am alături de mine pe cineva de nivelul meu. Un campion intercontinental, mondial, european, naţional.
Un bărbat destonic, un bărbat mândru”, a declarat Anamaria Prodan, pentru AntenaSport.
Ronald Gavril, născut pe 10 iulie 1986, este boxer profesionist și este reprezentat de firma de management a legendarului Floyd Mayweather, Mayweather Promotions. În prezent, Gavril este sub îndrumarea antrenorului Eddie Mustafa Muhammad.
Cu 23 de victorii la activ, dintre care 18 prin KO, și 3 înfrângeri, Ronald Gavril, originar din Bacău, s-a stabilit în Las Vegas acum mai bine de zece ani.
În februarie 2023, el a obținut titlul vacant WBC Continental Americas la categoria semigrea.
Ronald Gavril este prieten cu Floyd Mayweather
Impresara îi promite iubitului ei o gală de neuitat. Prezența lui Mayweather, cu care, potrivit lui Prodan, Ronald Gavril are o relație apropiată, ar face din eveniment un adevărat spectacol.
„Vrem să facem în România o gală despre care să se vorbească peste ani.
Aş vrea să vină şi Floyd Mayweather, şi este posibil, pentru că ei sunt într-o relaţie extraordinară şi sunt aşa de mândră de el… este singurul white boy dintre toţi boxerii de culoare”, a precizat Anamaria Prodan.
Ronald Gavril a vorbit despre relația cu Anamaria Prodan
Ronald Gavril a afirmat că el și Anamaria sunt „campioni” și nu au nevoie să dovedească nimic nimănui.
El a subliniat că amândoi performează la cel mai înalt nivel și se completează perfect reciproc. Gavril a subliniat că el și Anamaria Prodan se ajută reciproc în cariere.
„Uitasem de atâția ani cum este în țară. Este ciudat cum lumea cercetează viețile tuturor și oamenii își dau cu părerea. Eu și Anamaria suntem campioni! Nu vrem să demonstrăm nimic nimănui.
Facem performanță la cel mai înalt nivel. Amândoi ne completăm perfect și amândoi construim cărămidă cu cărămidă ceva minunat.
Ne ajutăm reciproc în cariere, cum de altfel este și normal. Sunt un bărbat asumat care nu dă explicații nimănui și care trăiește demn fiecare secundă”, a declarat Ronald Gavril.
Născut pe 24 februarie 1977, Floyd Joy Mayweather Jr. este un promotor de box american și fost boxer profesionist care și-a desfășurat cariera între anii 1996 și 2017. El a părăsit sportul cu un record impresionant, de neînvins, și a obținut 15 titluri mondiale, la diverse categorii.