Anamaria Prodan a făcut anunțul serii despre Nicolae Stanciu! Impresara are vești bune pentru mijlocașul român. „Îmi frec mâinile de bucurie pentru Nicolae Stanciu”, a spus Anamaria Prodan.
Nicolae Stanciu face furori în China, la Wuhan Three Towns. Anamaria Prodan spune că va fi transferat curând
Nicolae Stanciu face furori în China! Anamaria Prodan se declară mulțumită de evoluțiile lui la Wuhan Three Towns. Potrivit spuselor sale, tot efortul său îi va aduce un nou transfer, mai devreme sau mai târziu, iar un transfer cu multe zerouri îi va umple conturile şi impresarei.
Nicolae Stanciu a impresionat în acest debut de sezon. În 13 partide de fotbal, el a adunat șapte goluri și șapte pase de gol. Ultimul gol l-a marcat cu Henan (3-0) direct din lovitură liberă, specialitatea lui.
„Îmi frec mâinile de bucurie pentru Nicolae Stanciu, ale cărui evoluții din China mă vor determina, foarte probabil, să-i caut o nouă echipă. Poate mai repede decât credea unul sau altul. Personal, cred că, dacă o ține așa, va pleca iar undeva într-un loc frumos!”, a spus, recent, Anamaria Prodan, conform PlaySport.
Vă amintim că transferul lui de la Slavia la Wuhan Three Towns a fost finalizat în luna februarie a acestui an. Atunci, Anamaria Prodan spunea că Nicolae Stanciu ar trebui convocat la echipa națională în continuare, chiar dacă va juca în China, susținând că Edi Iordănescu nu ar trebui să-l ignore.
„Astea sunt discuțiile pe care le avem de fiecare dată. Și când a plecat în Arabia Saudită s-a zis gata, i s-a închis cariera. Stanciu e brand național și unul dintre cei mai buni jucători pe care îi are națională.
Nu știu dacă cineva și-ar permite să nu-l convoace din China, unde campionatele sunt atât de puternice… Hai să ne fie cu iertare, nu prea putem ridica ochii. Asta este, mai sunt și jucători care sunt chemați la naționala SUA din Europa”, a declarat atunci Anamaria Prodan la Pro X.
Despre Wuhan Three Towns
Wuhan Three Towns este un club de fotbal profesionist din China. În prezent, acest club de fotbal participă la Superliga Chineză, sub licență de la Asociația Chineză de Fotbal (CFA). Wuhan Three Towns are sediul în Wuhan (Hubei), iar stadionul lor este Centrul Sportiv Cultural Hankou, cu o capacitate de 20.000 de locuri.
Clubul a fost înființat în anul 2013 de către Asociația de Fotbal Wuhan și Investiții Private din Wuhan Benhui Group pentru a se concentra în principal pe dezvoltarea jucătorilor de tineret.
În anul 2018, clubul de fotbal a început să participe la Wuhan Super League și a terminat pe locul al doilea, chiar în spatele Wuhan Chufeng Heli. Ei au participat și la Liga Campionilor Chinei din 2018 și au ajuns în turul final de 16 înainte de a fi eliminați de Nanjing Shaye. Ulterior, clubul de fotbal a fost admis în China League Two 2019 pentru a umple golul lăsat de echipa retrasă, imediat după ce și-a schimbat numele în Wuhan Three Towns F.C. în ianuarie 2019.