Anarhie în achiziţiile publice

La fiecare o sută de licitaţii, 15 sunt contestate. Unii spun că de vină pentru numărul mare de plângeri sunt firmele „contes­tata­re de profesie“. Alţii acuză autorităţile contractante, care, atunci când nu sunt corupte, sunt incapabile să facă un caiet de sarcini. Pentru zecile de mii de firme care participă anual la licitaţii publice, afirmaţia „nu cred că există autoritate contractantă care să respecte 100% legislaţia, sunt în continuare foar

La fiecare o sută de licitaţii, 15 sunt contestate. Unii spun că de vină pentru numărul mare de plângeri sunt firmele „contes­tata­re de profesie“. Alţii acuză autorităţile contractante, care, atunci când nu sunt corupte, sunt incapabile să facă un caiet de sarcini.

Pentru zecile de mii de firme care participă anual la licitaţii publice, afirmaţia „nu cred că există autoritate contractantă care să respecte 100% legislaţia, sunt în continuare foarte multe încălcări ale legii“ trebuie să fie deja arhicunoscută. Chiar dacă nu face decât să confirme ceea ce ştiu de ani buni toţi aceşti participanţi, faptul că de data aceasta declaraţia a venit din partea preşedintei Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Cristina Trăilă, trage un nou semnal de alarmă asupra felului în care este gestionat un buget echivalent cu 10,3% din PIB, cât a fost piaţa de achiziţii publice în 2009.

Nu este nicio noutate că, de cele mai multe ori, legislaţia nu este respectată din rea-voinţă; dacă ar fi respectată, câştigător nu ar mai fi cel simpatizat de autoritatea contractantă. În alte cazuri, este vorba însă de pură neştiinţă: „Avem situaţii în care, în acelaşi dosar de licitaţie pentru lucrări de aducţiune de apă, sunt trecute şi lucrările la acoperişul căminului cultural din comună, dar şi achiziţia de costume populare“, se amuză un funcţionar al Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), instituţia care se ocupă de rezolvarea plângerilor depuse de firmele care se consideră nedreptăţite în licitaţiile publice. „Prin urmare, câştigătorul respectivei licitaţii ar fi trebuit să fie specializat şi în lucrări la reţelele de apă, dar să producă şi costume populare. Este interesant, totuşi, că multe autorităţi contractante nu au habar să facă un caiet de sarcini, dar se pricep să aleagă, în anumite situaţii, firma care a propus cel mai mare preţ“, încheie acelaşi consilier.

O vizită la CNSC limpezeşte multe din nedumeririle privind mersul greoi al sistemului de achiziţii publice. Săptămânal, cei 30 de consilieri ai instituţiei primesc spre soluţionare peste două sute de dosare, iar fiecare dintre ele este încheiat în maximum 20 de zile. Cu toate acestea, „de la data publicării unui anunţ de licitaţie până la finalizare trec şi şapte luni, deci este evident că nu la noi e problema“, spune Bogdan Lehel Lorand, preşedintele instituţiei. Face astfel referire la decizia Ministerului Transporturilor, autoritatea împotriva căreia erau îndreptate cele mai multe contestaţii, de a nu mai permite CNSC să se ocupe de licitaţiile organizate de CNADNR (Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România), pe motiv că ar fi prelungit prea mult procedurile de atribuire.

„De tergiversări se fac în primul rând vinovate comisiile de evaluare din cadrul autorităţilor contractante, unde dosarele stau între 45 şi 200 de zile“, spune Bogdan Lorand, subliniind că, din păcate, ofertanţii sunt mult mai bine pregătiţi decât evaluatorii, ceea ce şi dă naştere la un număr atât de mare de contestaţii. Altă explicaţie este aceea că, „deoarece este criză şi companiile caută cu disperare surse sigure de venituri, s-a dublat numărul operatorilor economici interesaţi de licitaţii şi a crescut fulminant şi numărul companiilor străine. Sunt companii foarte mari care se luptă pentru sume foarte mici. Dacă până acum un an-doi nici nu se gândeau să participe la licitaţii de sub 500.000 de euro, acum sar pe orice asemenea oportunitate“.