Victor Ponta nu va fi prim-ministru, iar din 2012 tot PDL va fi cel care va da premierul României, consideră Roberta Anastase, președintele Camerei Deputaților.
"În momentul de faţă avem un prim-ministru şi avem un guvern pe care-l susţin", a spus Anastase, într-o emisiune TV.
Potrivit Robertei Anastase, nici cei de la PSD nu îl susțin pe Victor Ponta pentru funcția de prim-ministru, iar Crin Antonescu nu este o persoană care să conducă Guvernul României.
"Dacă vorbiţi cu membrii PSD şi-i întrebaţi: "Îl susţineţi pe Victor Ponta să fie premier?", îţi spun foarte liniştiţi: "Doamne fereşte, cum să fie Ponta prim-ministru? Cel mult Adrian Năstase, de la PSD, poate să fie prim ministru". Dacă mergeţi la PNL, sunt convinsă că varianta Crin Antonescu nu este o variantă de susţinut pentru poziţia de prim-ministru. Singurul om politic care a ieşit şi cu analize economice şi cu analize politice în ultima perioadă este Dinu Patriciu. Probabil că de aceea şi apare ca o soluţie în rândul unor oameni care sunt liberali, dar n-au nicio legătură cu PD-L", a spus Roberta Anastase.