ANAT se arată extrem de intrigată de actuala decizie a Guvernului României privind eliminarea acordării voucherelor de turism pentru 2021. ANAT a susținut public oportunitatea introducerii voucherelor / tichetelor de vacanță încă din 2005. Țări cu tradiție turistică, precum Elveția și Franța, acordă vouchere de vacanță de zeci de ani iar altele (ex. Cehia) au anunțat că doresc să implementeze un astfel de program pentru revigorarea turismului intern și refacerea forței de muncă.
„La 31 decembrie 2020, Guvernul prelungea cu un an programul tichetelor de vacanță, prin OUG 226/31.12, arătând în preambul cât de util este acest program. Acum, după o lună, același guvern renunță la programul respectiv. Ne întrebăm dacă mai poate fi credibil un asemenea guvern”, declară Dumitru Luca, președintele ANAT.
„Voucherele de vacanță asigură în mare parte supraviețuirea și dezvoltarea turismului intern, precum și pregătirea turismului pentru incoming. Niciun Guvern nu a luat în calcul la modul cel mai serios că România poate câștiga bani din export, iar turismul de incoming poate deveni una dintre principalele forme de export de servicii ale țării noastre.
Promisiunea Guvernului: Seriozitate și predictibilitate
În primul rând, prin Ordonanța de Urgență nr. 226 din 30 decembrie 2020, actualul Guvern a consfințit continuarea acordării voucherelor de vacanță, considerând că sunt extrem de utile pentru turism. Industria turismului – deci o parte a mediului privat din România – și-a făcut planuri și proiecții în acest sens. Ca de obicei, în România legislația se schimbă peste noapte și nu există coerență.
Iată ce spunea textul Ordonanței cu privire la voucherele de vacanță: ”având în vedere că măsura de acordare a voucherelor de vacanță în valoare de 1.450 lei, (…) s-a dovedit a fi o măsură cu efecte benefice asupra industriei turismului din România, încurajând un număr de circa un milion de salariați români din cadrul instituțiilor publice să își petreacă concediile în țară și, totodată, a atenuat o parte din efectele negative ale pandemiei de COVID-19 asupra sectorului turistic, cetățenii români posesori de vouchere de vacanță achiziționând pachete turistice în țară în perioadele în care structurile de primire turistice nu au avut activitatea suspendată, (…) având în vedere că măsura menținerii acordării voucherelor de vacanță, în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2021 va sprijini industria ospitalității, puternic afectată de efectele pandemiei de COVID-19, în sensul recuperării pierderilor suferite ca urmare a suspendării activității structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și/sau alimentație publică sau a restrângerii circulației persoanelor în anumite zone (…)”
Voucherele aduc plus valoare, sprijină turismul românesc și implicit economia românească
Voucherele de vacanță asigură în mare parte supraviețuirea și dezvoltarea turismului intern, precum și pregătirea turismului pentru incoming. Dacă o parte din turismul românesc intră în faliment, cum și cu ce mai putem primi, pe viitor, turiștii străini? Niciun Guvern nu a luat în calcul la modul cel mai serios că România poate câștiga bani din export, iar turismul de incoming poate deveni una dintre principalele forme de export de servicii ale țării noastre.
- Total tichete emise în 2019 plus primele 10 luni din 2020: 2,77 miliarde lei;
- Total tichete consumate în aceeași perioadă (decontate de prestatori la emitenți): 2,15 miliarde lei – adică 77,5% din volumul celor emise. Procentul poate fi puțin distorsionat, întrucât sunt cuprinse aici și unele vouchere emise în 2018 și utilizate în 2019 dar diferențele pot fi de cel mult câteva procente.
În concluzie, nu mai sunt atât de multe vouchere de vacanță în piață, așa cum susțin oficialii. Voucherele de vacanță s-au bucurat de un succes mare și au fost utilizate, banii întorcându-se în economia națională.
Potrivit unui studiu efectuat de Academia de Studii Economice (ASE) și Asociația Profesională a Emitenților de Tichete (APET), voucherele de vacanță asigură creșterea activității economice și crearea de locuri de muncă prin stimularea consumului și a ofertei interne.
Voucherele de vacanță au un impact pozitiv Impact pozitiv asupra cifrei de afaceri, profitabilității, ratei investițiilor, productivității, ocupării, eficienței și a valorii adăugate.
De asemenea, voucherele asigură creșterea încasărilor bugetare prin: veniturile fiscale aferente activității economice și locurilor de muncă generate, care depășesc facilitățile fiscale; reducerea economiei subterane prin descurajarea muncii la negru și reducerea evaziunii fiscale; reducerea cheltuielilor aferente serviciilor de asistență socială, șomaj și asistență medicală prin îmbunătățirea stării de sănătate a beneficiarilor.
Fiecare leu investit în voucherele de vacanță generează 0,51 lei la produsul intern brut al României, iar la fiecare 64.359 de lei direcționați pentru voucherele de vacanță se creează și se menține un loc de muncă.
Voucherele de vacanță au determinat autorizarea, deci fiscalizarea a circa 3000 de structuri de cazare – pensiuni, vile, apartamente. Prin eliminarea voucherelor există riscul ca unele structuri de cazare să se reîntoarcă la ”turismul la negru”, bugetul de stat urmând să piardă sume consistente.
Voucherele de vacanță aduc beneficii atât pentru angajați, cât și pentru angajatori
La ora actuală, 90% dintre vouchere sunt acordate de companiile și instituțiile bugetare iar 10% de către companiile private, care au și ele dreptul de a acorda astfel de vouchere. Pe de altă parte, voucherele sprijină mediul privat, deoarece peste 95% dintre furnizorii de turism aparțin mediului privat.
Pentru angajați, voucherele de vacanță asigură: creșterea venitului disponibil și a nivelului de trai; îmbunătățirea stării de sănătate fizică și psihică; creșterea productivității și disciplinei muncii; creșterea calității vieții prin diversificarea bugetului de consum precum și dezvoltarea culturii unei alimentații sănătoase.
Pentru angajatori, ele asigură: reducerea costului forței de muncă; îmbunătățirea productivității muncii și reducerea absenteismului; creșterea motivării și loialității salariaților; creșterea retenției de personal; creșterea responsabilității sociale față de angajat.
”Ne miră faptul că Guvernul României alege să elimine o măsură extrem de utilă pentru turismul și pentru economia României. Sunt convins că existau alte pârghii și soluții de a economisi bani la bugetul national. În plus, aceste vouchere, așa cum am demonstrate cu cifre, aduc în timp bani economiei naționale”, subliniază Lucian Boronea, prim vicepreședinte ANAT.
”Înțelegem constrângerile bugetare din această perioadă, susținem inițiativa Guvernului României de a reanaliza diferitele sporuri și avantaje materiale de care beneficiază angajații din sectorul public, a pensiilor speciale ce nu au nicio legătură cu contributivitatea, însă nu înțelegem cum aceste vouchere de vacanță au fost puse pe același palier cu restul sporurilor și avantajelor, în condițiile în care circuitul fondurilor alocate este strict reglementat, ele aducând deopotrivă beneficii angajatilor, angajatorilor și economiei naționale”, afirmă Dumitru Luca. “Prin adoptarea unor măsuri fiscale corecte și stimulative trebuie crescut interesul angajatorilor privati de a acorda aceste stimulente, nicidecum nu trebuie stopat acest program”.