Potrivit unui comunicat, CNA (Consiliul Național al Audiovizualului) a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a sesizărilor primite şi a decis să sancţioneze postul Realitatea PLUS cu obligarea radiodifuzorului de a difuza, în data de 18 mai, timp de 10 minute, între orele 19,00 şi 19,10, numai textul deciziei de sancţionare.
Reacția realizatoarei Anca Alexandrescu, n-a întârziat: „CNA a decis suspendarea emisiei Realitatea Plus pentru 10 minute din cauza plângerilor făcute de Sorin Grindeanu și Sebastian Burduja! Au zis că “n-am învățat nimic deși mi-au dat amenzi de 300.000 lei”!
Vor să obțina scoaterea mea de pe post! Ne căutăm dreptatea în instanță!”, a scris Anca Alexandrescu, într-o postare pe Facebook.
Sute de mesaje de susținere pe Facebook
Postarea jurnalistei a declanșat o mobilizare uriașă în mediul online. Sute de oameni și-au declarat deja susținerea față de Anca Alexandrescu și față de postul de televiziune Realitatea PLUS, invocând libertatea presei.
Iată câteva din mesajele de susținere postate pe contul de Facebook al jurnalistei Anca Alexandrescu:
„Mare influență are Grindeanu ăsta asupra CNA. Din disperare și din teamă recurg la diferite mijloace pentru a nu le fi scoase la iveală șmecheriile. Curaj, Anca… suntem alături de tine.”
„Vă susținem, doamna Anca Alexandrescu, dacă este nevoie să semnam vreo petiție împotriva celor de la CNA să ne spuneți… cât despre putorile politice abonate la Stat, care nu fac nimic decât să ducă România la dispariție, le vom veni de hac doar dacă ne vom trezi… Dumnezeu să vă dea sănatate și putere!”
„Nu mor caii când vor câinii, Anca! Ești ultima speranță în țara asta! Succes! Pe ei!”
„Foarte frumos, doamna Anca, tot așa să o țineți. Vă apreciem emisiunile pe care le faceți. Până vom scăpa de interlopii aceștia să fiți tare, vă susținem…”
„Ne îndreptăm spre dictatură”
„De la Grindeanu și Burduja, 2 rușini ale politicii românești, de la CNA o adunătură de sinecuri, amante, amanți, pe deasupra inculți la ce sa ne așteptăm? Am o întrebare, cum am putea scăpa de ei?”
„Baftă însemnată. Vă faceți meseria, punct.”
„Ne îndreptăm cu pași repezi spre dictatură, deși mulți au murit in 1989 pentru DEMOCRAȚIE.”
„Disperarea și frica sunt uriașe!!! Nemernicii!!! Dar va veni și rândul nostru!!! Doamne ajută să puteți merge mai departe și noi să fim informați cu nemerniciile lor!!”
„Grindeanu o sa pice, acționează din frică. CNA urmează. Degringolada la nivelul guvernului este ireparabilă. Continuați lupta cu minciuna, corupția și mârșăvia lor, ei sunt aproape de sfârșit. Se vede și se simte. Mult succces, sănătate și putere de muncă. Suntem alături de dumneavoastră, cu sufletul, inima, gândul și multe rugăciuni.”
„Incredibil! Cu toții să protestăm la CNA! Au depășit orice limită!”
„Cum îi supară adevărul, cum cer eliminarea sursei… ca peste tot în România!”
„Nu și pentru libertatea exprimării s-a murit în 1989? Sau ne întoarcem în timp într-o epocă pe care o credeam demult apusă?”
„Trăiască Libertatea Presei, cu pumnul în gură! Dictatura de stat este cea mai rea.”