”În momentul de față vă pot spune că am trecut de la vorbe la fapte. S-a obținut autorizația de construcție pentru reamenajarea unui spațiu de 1.500mp din cadrul aeroportului (corpul C). Este vorba de o lucrare în valoare de 2,4 milioane de euro cu termen de finalizare decembrie 2011 care va ajuta dezvoltarea aeroportului actual într-unul de tip city airport”, a declarat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Anca Boagiu.
Referindu-se la mutarea zborurilor de pe aeroportul Băneasa pe cel din Otopeni, Boagiu a spus că acele companii low-cost care s-au obișnuit să câștige foarte mulți bani, în timp ce pasagerii erau tratați în condiții de ”autogară”, sunt acum nemulțumite că trebuie să facă un efort, minim, pentru a-și muta operațiunile pe Otopeni.
”Pentru pasageri repet ce spuneam în urmă cu un an de zile și anume că tarifele nu ar trebui să crească cu mai mult de 4 euro, diferența de taxe dintre cele două aeroporturi. O sumă modică pe care, în mod normal, o companie aeriană ar putea să o suporte și să nu o paseze în cârca pasagerului”, a subliniat Anca Boagiu. Aceasta a explicat că serviciile pe care le poate oferi Aeroportul Otopeni sunt incomparabile cu cele de la Băneasa, mai ales că Aeroportul Băneasa nu a fost niciodată proiectat pentru capacitatea la care ajunsese în ultimii ani.
Noul terminal ”Plecări” de la Otopeni, 62 mil. euro
În context, ministrul a aminitit de investiția în noul terminal de plecări al aeroportului Otopeni, în valoare de 62 milioane de euro, care presupune practic dublarea capacității aeroportului în ceea ce privește gestionarea plecărilor.
Astfel, terminalul va avea o suprafață dublă față de cel de până acum (19.000 mp existenți, plus 19.600 mp extindere) și un număr dublu de ghișee de check in, adică 104. De asemenea, noul terminal va avea și 8 porți de îmbarcare pentru zboruri domestice (Schengen), care se vor adăuga celor 24 existente în terminalul Finger (dintre care 19 au fost inaugurate în martie).
Nu în ultimul rând, ministrul Boagiu a amintit și de recenta deblocare a fondurilor europene pentru modernizarea infrastructurii aeroportuare, în octombrie anul acesta, fiind deja semnat primul contract de finanțare pentru modernizarea aeroportului ”Ștefan cel Mare”-Suceava. ”Deși când vorbim de bani europeni în transporturi ne gândim în special la autostrăzi și, mai nou, cale ferată, există fonduri europene și pentru aviație. Începând din această vară (15 iulie 2011), aeroporturile pot să depună proiecte pentru a accesa fonduri europene”, a precizat ea.
Eligibile sunt toate administraţiile aeroportuare ale aeroporturilor de categoria D din România, respectiv aeroporturile cu un trafic anual sub un milion de pasageri înregistrat în ultimii doi ani, aeroporturile aflate sub administrația Consiliilor Județene și a Ministerului Transporturilor. Valoarea maximă estimată a finanţării cheltuielilor eligibile care va fi acordată pentru perioada 2010 – 2015, este de 59,3 milioane de euro, având ca sursă de finanţare Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) – 41 milioane de euro, şi fonduri publice naţionale 18,3 milioane de euro. Valoarea totală (care include TVA) a proiectului se va încadra între un minim de 2 milioane de euro şi un maxim de 40 milioane de euro.
Anca Boagiu: „Am trecut de la vorbe, la fapte”. Vezi cu cât va crește prețul pentru zborurile low-cost
13 noiembrie 2011, 12:57
Ultima modificare în 13 noiembrie 2011, 14:57
Până la finele acestui an va fi reamenajat corpul C al aeroportului Aurel Vlaicu-Băneasa, etapă ”importantă” în modernizarea lui, cu o valoarea de 2,4 milioane de euro.
Etichete: aeroportul otopeni,
Anca Boagiu,
investitii
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook