”Așa s-au specializat ai noștri (constructorii de autostrăzi, n.r) să mai facă și o școală și o grădiniță și un drum comunal. Noi nu avem banii alocați pentru a construi ceea ce trebuie să facă primarii sau președinții de consilii județene. S-au gândit să şantajeze pentru că din construcţia de autostrăzi se scot bani, dar noi nu avem bani pentru investiţii locale. Avem bani alocați pentru a construi autostrăzi”, a declarat, astăzi, șefa de la Transporturi la realizarea bilanțului instituției pe care o conduce din luna septembrie a anului trecut.
”Chiar zilele trecute am aflat că într-un județ președintele consiliului județean vrea nici mai mult nici mai puțin de 42 de kilometri de drumuri județene să fie reabilitați. De ce? Drumurile județene se finanțează de la bugetul CJ, nu de la cel al Ministerului Transporturilor”, a adăugat aceasta.
Întrebată fiind care sunt acei preşedinţi de consilii judeţene sau primari, Boagiu a evitat să-i nominalizeze.