Anca Dragu va fi propusă pentru funcţia de guvernator al Băncii Centrale a Republicii Moldova
Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, a propus vineri, 22 decembrie 2023, numirea Anei Dragu în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Republicii Moldova întrucât dispune de o experiență „importantă” în domeniul financiar-bancar și al politicilor publice, inclusiv în ceea ce privește aderarea la Uniunea Europeană (UE).
În plus, Anca Dragu are peste 15 ani de experiență în cadrul Băncii Naționale a României și al Fondului Monetar Internațional.
„Azi, în plenul Parlamentului, o voi propune pentru funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei pe Anca Dragu. (…)
Am toată încrederea că Anca Dragu va construi o Bancă Naţională a Moldovei independentă şi integră”, a anunţat, vineri, Igor Grosu, potrivit NewsMaker.
„Este o onoare pentru mine să contribui la parcursul european al Republicii Moldova. Avem nevoie de instituţii puternice, independente, care să asigure stabilitatea economică a ţării şi prosperitate pentru toţi cetăţenii.
Nu va fi un drum uşor, dar cu răbdare, determinare şi pricepere vom putea duce la bun sfârşit proiectul european”, a precizat Anca Dragu.
Anca Dragu este senator al USR București. Ocupă funcția de vicepreședinte în Biroul Național al USR. Cu o formație de economist, a deținut funcția de ministru al Finanțelor în guvernul tehnocrat, între noiembrie 2015 și ianuarie 2017.
Anca Dragu a studiat economie la Academia de Studii Economice din București (licență și doctorat) și politici publice și aderare la UE în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (master). A participat la diverse programe de studii la Universitatea Georgetown, programul de burse pentru Europa Centrală și Europa de Est și la Universitatea George Washington din Washington DC, SUA.
Anca Dragu a fost analist economic în cadrul Direcției Generale pentru Afaceri Economice și Financiare a Comisiei Europene (CE). A petrecut 12 ani în Biroul Fondului Monetar Internațional din București, apoi a lucrat ca economist în cadrul Băncii Naționale a României (BNR).
Parlamentul de la Chișinău l-a revocat pe guvernatorul Băncii Naționale a Republici Moldova
Cu o zi în urmă, joi, 21 decembrie, Parlamentul de la Chișinău a adoptat o decizie de revocare din funcție a guvernatorului Băncii Naționale a Republicii Moldova, Octavian Armașu.
Proiectul a fost susținut de 81 de deputați reprezentând Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și Blocul PCRM-PSRM. În cadrul ședinței plenare, deputații au evaluat progresele în procesul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase în cadrul dosarului „Furtul miliardului”, includând audierea mai multor instituții ale statului.
Ulterior, pe ordinea de zi a ședinței a fost introdus proiectul de revocare a lui Octavian Armașu din funcție. El s-a confruntat cu acuzații multiple, în special cu privire la gestionarea deficitară a colaborării BNRM cu organele de drept în investigarea și recuperarea eficientă a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar, în cadrul dosarului cunoscut sub denumirea de „Frauda bancară”.
Deputații au constatat că Octavian Armașu nu îndeplinește condițiile stipulate în Legea cu privire la Banca Națională a Republicii Moldova pentru exercitarea atribuțiilor sale. Conform acestei legi, revocarea guvernatorului poate avea loc la propunerea președintelui Parlamentului și necesită votul a cel puțin 2/3 din numărul deputaților aleși, adică minimum 67 de voturi.