Revista Capital continuă seria de interviuri dedicate femeilor, în special mamelor, din viaţa unor personalităţi din România. Anca Dragu a acceptat invitaţia noastră de a vorbi despre copilărie şi despre relaţia pe care o are astăzi cu mama sa.
POVESTE Copil cuminte, silitor, cu zece pe linie la şcoală. Treizeci şi un pic de ani mai târziu devine a doua femeie ministru de Finanţe a României. Este povestea Ancăi Dragu, fost demnitar în Executivul condus de Dacian Cioloş.
Încredere cât cuprinde, multe lecţii din Biblie, toleranţă şi libertate. Acestea sunt darurile pe care fostul ministru de Finanţe spune că le-a primit de la mama sa. „Mă ferea de treburile gospodăreşti”, mărturiseşte ea. În acelați timp recunoaște că, din prima zi de școală, ştia că trebuie să fie cea mai bună la învăţătură.
Citeşte şi Becali: "Mama m-a născut într-un lagăr de concentrare"
Citeşte şi Dacian Cioloş, despre mama sa: Încă din copilărie a insistat să nu mint
Capital: Cum o descrieţi pe mama dumneavoastră?
Anca Dragu: O persoană blândă şi înţelegătoare cu oricine. În primul rând este un foarte bun ascultător, mereu atentă la ceilalţi şi gata să le ofere ajutorul. Reuşeşte să nu se abată niciodată de la principii, fără să încerce să le impună. Iar, pentru mine, toate acestea s-au transformat într-un sprijin necondiţionat. M-a impresionat faptul că, şi după ce a ieşit la pensie, a păstrat legătura cu foştii colegi, care şi astăzi o vizitează. Ne iubea foarte mult, pe mine şi pe sora mea, dar fără să facă din asta un cult. Pentru că şi-a dorit să fie mereu lângă noi, nu ne-a lăsat în grija bunicii. Așa că a renunţat la serviciu până am mers la şcoală. Iar, înainte să ia această decizie, ne mai lua cu ea la serviciu, la nevoie. De altfel, nici eu şi nici sora mea nu am mers la grădiniţă. Se temea că ne putem îmbolnăvi. Această decizie o afectează şi astăzi, pentru că pensia s-a calculat la o vechime redusă, fiind astfel mai mică. Dar nu regretă. Mi-a spus că, dacă ar lua-o de la capăt, ar face la fel. A muncit foarte mult toată viaţa – la serviciu şi acasă, ne-a ajutat foarte mult, pe mine şi pe sora mea, când copiii noştri erau mici. Nu prea ne punea la treburi gospodăreşti, considera că avem timp pentru toate acestea când ne facem mari.
Capital: Cum v-a influenţat copilăria?
Anca Dragu: De când mă ştiu, mama îmi spune „Ancuţa”, în orice situaţie, oricât de dificilă ar fi fost. Iar asta mi-a dat în primul rând sentimentul de siguranţă al unui copil ce se simte iubit, înţeles, încurajat şi protejat. Mi-a dat curajul să îndrăznesc, să visez, să pot trece de orice prag, oricât de înalt, păstrând permanent respectul faţă de oamenii din jurul meu, de valori. A reuşit să facă aceste lucruri cu o blândeţe fermă, mi-a insuflat dorinţa de a studia într-un mod firesc, natural. Poate de aceea am învăţat şi am muncit întotdeauna fără efort, cu naturaleţe. Astfel ai satisfacţia performanţei, a lucrului bine făcut.
Capital: Unde aţi copilărit?
Anca Dragu: În apropierea Parcului Carol din Bucuresti, unde, de altfel, mergeam des la joacă, cu prietenii. Parcul Carol sau Tineretului sunt locurile unde mi-am petrecut mare parte din copilărie. Pentru mine este cea mai frumoasă parte a Bucureştiului! Iarna patinam pe lacul îngheţat, vara ne plimbam cu bicicleta în zona mausoleului sau cu barca pe lac. Adolescenţa a însemnat, în mare parte, anii de liceu pentru mine. De altfel, acolo l-am cunoscut şi pe soţul meu. Şi mi-am păstrat prietenii din şcoala generală. Am două bune prietene cu care am fost colege încă din clasa întâi!
Capital: Cum descrieţi, în câteva cuvinte, acea perioadă?
Anca Dragu: Îmi aduc aminte cu plăcere de copilărie. Am fost un copil fericit, pentru că am avut o familie iubitoare, onestă şi veselă. Am fost foarte apropiată de sora mea, care, mai mare fiind, îşi luase în serios rolul de ocrotitoare. Eram un copil cuminte şi ascultător. Nu prea le nu dădeam părinţilor motive să mă certe. Sora mea era mai neastâmpărată, mai făcea năzbâtii la şcoală, mai spărgea un geam, aşa că părinţii erau mai severi cu ea. Îmi dau seama că am fost un copil norocos să mă nasc într-o familie iubitoare, cu o mamă extraordinară! Şi este exemplul meu, pe care îl aplic zilnic, în relaţia cu băiatul meu.
Capital: Vă însoțea în prima zi de şcoală? Mergea la şedinţele cu părinţii?
Anca Dragu: Venea cu mine în prima zi de şcoală, mai ales în primii ani, și mergea la toate şedinţele cu părinţii. Ţin minte că eu şi sora mea aşteptam acasă nerăbdătoare să se întoarcă. Nu ţin minte să fi venit vreodată de la astfel de şedinţe cu părinţii fără încântare.
Capital: Care este cel mai preţios sfat primit de la mama dumneavoastră?
Anca Dragu: În primul rând îmi spunea cât de important este să învăţ, să am o meserie şi să pot fi independentă. Îmi spunea să nu mint, pentru că „minciuna are picioare scurte”, şi să îi respect pe cei din jurul meu. Îmi spunea mereu că trebuie să îi salut pe toţi şi că un copil trebuie să zică primul „bună ziua”. Şi să spun mereu „mulţumesc”. Nu îmi impunea reguli stricte – când să merg la culcare, când să mă trezesc, cât să vorbesc la telefon – dar era de la sine înţeles că trebuie să am rezultate bune la învăţătură.
Capital: Dar cea mai bună lecţie?
Anca Dragu: Cea a modestiei!M-a mai învăţat un lucru esenţial: să nu mă plâng niciodată şi să nu aştept ajutor de la nimeni altcineva în afară de propria persoană. M-a învăţat să iau greutăţile ca atare, fără panică, ca pe un test, şi să le depăşesc mai puternică. O altă lecţie esenţială primită de la mama este că numai Dumnezeu are dreptul să judece oamenii! Îmi spunea mereu pilda din Biblie cu aruncatul de pietre… Mama este o persoană foarte religioasă.
Capital: Ce sfat v-a oferit în momentul în care aţi devenit ministru?
Anca Dragu: M-a încurajat să fiu eu şi mi-a spus că are încredere în mine. S-a bucurat în primul rând pentru că m-am mutat înapoi la Bucureşti. Chiar în ziua în care am acceptat propunerea domnului Cioloş era şi ea cu noi la Bruxelles. Iar toată perioada de un an cât am fostministru al Finanţelor a trăit-o intens, alături de mine. De exemplu, s-a supărat foarte tare când a auzit la televizor o ştire falsă, potrivit căreia guvernul Cioloş taie pensiile. Ştia că e intoxicare.
Capital: Vă amintiţi pentru ce v-a mustrat ultima oară şi când s-a întâmplat asta?
Anca Dragu: Poate nu o să vă placă răspunsul, însă nu prea mă certa pentru că eram un copil cuminte. Mai făceam năzbâtii. Îmi amintesc primele zile din clasa întâi, pentru că mi-a cumpărat primele caiete şi carioci. Până să vină mama de la serviciu, am vrut să-i fac o surpriză şi să scriu pe prima pagina numele, prenumele şi clasa, aşa cum îmi arătase învăţătoarea. Ştiam să scriu şi ştiam că prima literă a numelui se scrie cu majusculă, dar nu ştiam că este o regulă strictă. Aşa că am scris numele pe toate caietele făcând combinaţii de litere mari şi mici, cum mi se părea mie că ar fi mai frumos. De exemplu, „ancA”. Nu a apreciat deloc inventivitatea mea. Când i-am arătat, mi-a rupt paginile şi mi-a ascuns cariocile. A fost o tragedie pentru mine, am numărat zilele până când mi-am primit cariocile înapoi. Şi nu a mai fost cazul, vreodată, să îmi mai rupă pagini din caiet! A fost lecţie învăţată pentru mine. În schimb, ca bunică e şi mai blândă şi iertătoare. Astăzi mă mai ceartă când consideră că sunt prea strictă cu băiatul meu.
Capital: Care este cel mai mare regret pe care îl aveţi în raport cu mama dumneavoastră?
Anca Dragu: Că nu am petrecut mai mult timp împreună. În această perioadă încerc să petrec mai mult timp cu ea şi cu fiul meu, mergem la film, la munte, în vizite. Asta mă face să mă simt foarte bine.
Capital: Ce nu i-aţi spus niciodată mamei dumneavoastră şi aţi fi dorit să o faceţi?
Anca Dragu: Nu i-am spus niciodată cât de mult o iubesc şi o apreciez! Şi că îi sunt recunoscătoare pentru toate eforturile pe care le-a făcut pentru mine, pentru că m-a educat frumos și mi-a transmis această dragoste pentru oameni.
Citeşte şi Becali: "Mama m-a născut într-un lagăr de concentrare"
Citeşte şi Dacian Cioloş, despre mama sa: Încă din copilărie a insistat să nu mint
