Laurus Medical a fost recunoscută la categoria „Clinici Private”. Topil Capital include alte categorii importante, precum: Excelență în Medicină, Educație și Cercetare, Spitale Publice, Spitale Private, Producție și Servicii Medicale, Retail Pharma, Producători de Medicamente.
Persoana care a dat curs întrebărilor a fost Anca Petca, director Medicover România, Divizia Spitale și Administrator Laurus Medical.
Care este cea mai importantă investiție făcută în ultimul an în instituția pe care o conduceți?
Principala investiție realizată în ultimul an s-a concretizat în deschiderea unui nou centru Laurus Medical, al 11-lea din rețea, în Craiova.
Care sunt principalele trei calități absolut necesare pentru un manager de unitate spitalicească sau clinică medicală?
În primul rând, un manager din domeniul medical trebuie să manifeste dedicare și implicare pentru că munca noastră are impact direct asupra pacienților și comunității deservite.
De asemenea, trebuie să poată construi echipe puternice. Într-o clinică sau altă unitate medicală, munca în echipă este esențială. Fiecare membru al personalului, medici, asistenți sau personal administrativ, toți își aduc aportul în vederea unui act medical de calitate. Un manager trebuie să inspire și motiveze o echipă și să creeze un mediu de lucru în care toți se simt valorizați.
Să nu pierdem din vedere faptul că, în orice activitate medicală, pacientul este, cel mai important. Toate acțiunile trebuie să fie ghidate de nevoile acestuia. Satisfacția și siguranța pacientului sunt măsura succesului nostru. Un manager creează un cadru de excelență și empatie, unde pacienții primesc o experiență umană și de încredere.
Care a fost cea mai mare provocare pe care ați înfruntat-o de când sunteți manager?
Cel mai provocator moment a fost tranziția de la sistemul public de sănătate la cel privat. Procesul a implicat o schimbare de perspectivă și adaptare.
În sistemul public, prioritățile erau stabilite adesea central, resursele limitate. Exista o presiune continuă de a oferi servicii unui număr mare de pacienți, într-un cadru cu reglementări stricte și bugete restrânse. În sistemul privat, am descoperit o nouă abordare a managementului, orientată spre eficiență, inovație și satisfacția pacientului. Accentul cade pe optimizarea experienței pacientului și pe performanța financiară, care susține dezvoltarea și calitatea serviciilor.
Această trecere m-a învățat cum sunt structurate investițiile în infrastructură și tehnologie, care este dinamica dintre costuri și rentabilitate și m-a ajutat să-mi adaptez stilul de leadership pentru a crea o cultură bazată pe excelență, orientată către nevoile pacienților. Astfel, am dezvoltat competențe noi, am inovat și colaborat cu echipe interdisciplinare la standarde foarte înalte.
Un alt pas important în carieră a fost integrarea rețelei de clinici Laurus Medical în grupul Medicover România. A fost o onoare ca un grup de calibrul Medicover să opteze pentru un parteneriat cu noi în procesul de extindere a operațiunilor sale în Romania.
Ce este mai important, dotarea sau echipa, și de ce?
Ambele sunt esențiale pentru succesul unei clinici.
O tehnologie modernă asigură tratamente avansate și sigure. Clinicile Laurus Medical vin în sprijinul pacienților cu tehnologii inovatoare, minim invazive ca laserul endovenos cu fascicul radial de 360 grade pentru tratamentul hemoroizilor și al varicelor, tehnologia UGFS (scleroterapie ghidată ultrasonic) sau terapia bazată pe rezonanța magnetică MBST. Aceste tehnologii permit tratarea unui spectru larg de afecțiuni proctologice, afectiuni ale sistemului venos, respectiv afecțiuni, ale sistemului osteo articular, cu acuratețe și rate ridicate de succes.
Însă, fără o echipă de specialiști dedicați și competenți, aceste dotări nu și-ar atinge potențialul și nu ar avea impactul dorit asupra sănătății. O echipă bine pregătită și implicată face diferența prin felul în care utilizează aceste tehnologii, prin experiența și empatia pe care le aduc în interacțiunea cu pacienții și capacitatea de a colabora pentru a crea un mediu de încredere pentru pacienți și familiile acestora.
Care este resortul ce determină un specialist să își dorească locul de manager al unei unități medicale?
Mi-am dorit să contribui la schimbarea în bine a sistemului sanitar. Am avut șansa de a optimiza procese, a dezvolta echipe și a oferi pacienților îngrijirea pe care o merită. Acest rol a venit cu o mare responsabilitate, dar și cu satisfacții legate de îmbunătățirea vieților pacienților sau susținerea profesioniștilor din sănătate.
Dintre toate îndatoririle unui manager, care este cea care are cel mai înalt grad de dificultate?
Cel mai dificil este să menții, respectiv să crești continuu calitatea serviciilor prestate. E nevoie de efort constant de înțelegere a nevoilor individuale și colective, de ajustare și cultivare a unui mediu de încredere și susținere reciprocă în relația personal medical – pacient. În domeniul medical, provocarea este și mai mare, având în vedere presiunea și ritmul activității și complexitatea emoțională a muncii.
Totodată, este importantă investiția în dezvoltarea profesională continuă, astfel încât fiecare membru al echipei să simtă că evoluează și că munca lui are un impact semnificativ.
Care este proiectul de care sunteți cel mai mândru din întreaga dumneavoastră carieră?
Crearea și dezvoltarea mărcii Laurus este proiectul de care sunt cea mai mândră. Suntem activi pe piață din 2006, când am inaugurat prima clinică în București. Azi am ajuns la o rețea de 11 clinici și o echipă de peste 150 de medici de top. Acoperim domenii precum: Proctologie, Flebologie, Gastroenterologie, Dermatologie, Cardiologie, Ginecologie, Urologie, etc.