Ancheta derulată de către Consiliul Concurenței privind ROBOR este în plină desfășurare. În cadrul acesteia, sunt verificate și telefoanele personale ale angajaților celor 10 bănci implicate în formarea indicelui.
Adrian Comănescu, director al Direcţiei Pieţe de Servicii din Consiliul Concurenţei, a declarat că s-a primit autorizație de la Curtea de Apel pentru a verifica telefoanele angajaților implicați.
„În procedura de inspecţie, control, pe care am avut-o noi, am primit autorizare de la Curtea de Apel. Pe lângă controlul pe care îl facem noi pe aparatura electronică, telefoane de serviciu, laptopuri, calculatoare etc, am primit o serie de autorizări să inspectăm şi telefoane personale ale persoanelor implicate. Şi atunci, am făcut şi acest lucru.
Volumul de date pe care l-am luat este unul destul de mare, vor trebui analizate – e vorba de sute de tranzacţii, de mii de tranzacţii, pe perioade scurte de timp – şi atunci volumul acesta de date care trebuie prelucrate necesită un anumit timp. Dar, încercăm să ne mişcăm cu celeritate şi să venim cu un rezultat al acestei investigaţii într-o perioadă de timp rezonabilă”, a spus acesta, citat de Agerpres.
El a menţionat de asemenea că, în acest caz, este o investigaţie pornită din oficiu.
Motivele pentru care investigația durează
Directorul general din cadrul Consiliului Concurenţei, Daniela Bădilă, a explicat la rândul său de ce, în general, o investigaţie de acest fel durează mai mult.
„Este o procedură complexă (…) Se merge la companii, se copiază calculatoare. Vă imaginaţi, un domeniu atât de complex cum este cel bancar, să mergi şi să copiezi date de pe calculator, apoi ele se procesează în sediul Consiliului, în prezenţa avocaţilor părţilor, se invocă diverse excepţii procedurale, deci procedura e extrem de detaliată din acest punct de vedere.
Apoi, toate constatările trebuie temeinic justificate. După ce se finalizează la nivel intern, echipa de caz îşi finalizează partea de analiză, lucrul acesta se traduce într-un raport. Acest raport de investigaţie parcurge, la rândul lui, o serie de filtre interne”, a declarat aceasta.
Aceasta a adăugat că dacă investigaţia vizează și încălcarea Tratatului de funcţionare a Uniunii Europene, acest raport se trimite şi la Comisia Europeană, unde are de asemenea o durată de analiză.
„Ulterior, are loc transmiterea raportului către părţile implicate, în cazul acesta către cele 10 bănci investigate, şi are loc o audiere în faţa plenului Consiliului Concurenţei. În cadrul acestei audieri, este o procedură similară celei care se desfăşoară în faţa judecătorului. Echipa îşi prezintă punctul de vedere, se dă apoi cuvântul părţilor, are loc acea apărare şi doar după parcurgerea acestei proceduri se ia decizia finală, care apoi merge în instanţă”, a explicat Daniela Bădilă.
Potrivit acesteia, există o serie de drepturi procedurale pe care trebuie să le garantezi.
„Este dreptul de acces la dosar. Este o chestiune foarte detaliată, pentru că nivelul amenzilor poate merge până la 10% din cifra de afaceri totală a unei companii şi, atunci, şi garanţiile procedurale sunt extrem de extinse în acest domeniu”, a mai spus directorul general.
Inspecțiile s-au finalizat
Potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, inspecţiile s-au derulat în cadrul investigaţiei privind posibile înţelegeri între cele 10 bănci pentru fixarea ratei dobânzii ROBOR, la un nivel cât mai ridicat, în cadrul procedurii de „fixing” (stabilirea ratelor de referinţă pentru ROBOR şi ROBID).
De aceea, investigaţia vizează activitatea băncilor pe piaţa monetară interbancară desfăşurată în cadrul procedurii de fixing, precum şi cea desfăşurată în intervalul de 15 minute după efectuarea „fixingului”, respectiv atragerea şi plasarea depozitelor interbancare de către băncile participante la stabilirea ratelor de referinţă ROBOR/ROBID la nivel naţional.
Potrivit preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, nu nivelul unui preţ este problema din punctul de vedere al autorităţii de concurenţă, ci dacă acest preţ a fost format prin practici anticoncurenţiale.