Angajaţi ai regionalelor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România din zonele afectate de polei vineri dimineaţă s-ar putea alege cu desfacerea contractelor de muncă, după finalizarea unei anchete care va stabili cui aparţine vina pentru că nu s-a acţionat cu material antiderapant, a declarat, vineri, ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan Şova.
De asemenea, Şova a arătat că în contractele de deszăpezire aflate în vigoare există o clauză care arată că firmele prestatoare în această activitate au obligaţia de a plăti cu titlul de daune interese o sumă de 100.000 de euro pe eveniment, dacă nu îşi îndeplinesc obligaţiile prevăzute în contract. Aceste evenimente constau în accidente de circulaţie, blocarea părţii carosabile, coliziuni în lanţ sau carambol, derapare.
"Vom dori să acţionăm această clauză după ce vom avea concluziile unei comisii de anchetă ce va stabili pentru toate situaţiile întâlnite noaptea trecută şi în această dimineaţă cui aparţine vina. Dacă este a angajaţilor CNADNR din regională, din secţiile de drumuri, pentru că nu au sesizat existenţa evenimentului şi nu au dat ordinul de intervenţie către firmele de deszăpezire, fireşte că vom lua măsuri disciplinare, care vor merge către desfacerea contractelor de muncă. Dacă aceste evenimente au fost sesizate şi intervenţia nu a fost la timp sau nu a fost deloc, aşa cum se reţine în nota Ministerului Administraţiei şi Internelor, atunci, fireşte, vom acţiona aceste clauze de despăgubiri împotriva firmelor de deszăpezire", a precizat Şova, într-o conferinţă de presă.
El a subliniat că pe toate secţiile de drum naţional pe care s-a înregistrat polei vineri dimineaţă nu au acţionat utilaje ale CNADNR.
"CNADNR acţionează cu autofreze numai în situaţii de viscol. Deci, toată responsabilitatea privind materialul antiderapant ce trebuie împrăştiat pe drumurile naţionale aparţine firmelor de deszăpezire, normal, cu verificarea îndeplinirii obligaţiilor de către secţiile de drumuri naţionale privind sesizarea evenimentului, respectiv poleiul. Trebuia să se dea ordinul de intervenţie. Dacă acest lucru s-a făcut şi intervenţia a fost tardivă sau nu a fost deloc vom acţiona aceste clauze", a adăugat ministrul delegat.
El a mai spus că toate contractele de deszăpezire vor fi analizate începând de luni, 14 ianuarie, pentru a se vedea în ce condiţii au fost încheiate şi în ce condiţii funcţionează corect mecanismul între unităţile de drumuri naţionale ale CNADNR şi prestatorii de servicii de deszăpezire.
"Există şi acest aspect: cei care sesizează evenimentul şi cei care dau ordinul de intervenţie sunt angajaţi din secţiile de drumuri naţionale, deci de la regionalele CNADNR. Trebuie să verificăm cum funcţionează şi acest mecanism", a mai spus Dan Şova.
În urma producerii fenomenului de polei în judeţele Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi şi în Bucureşti din data de 11 ianuarie, în intervalul orar 5.00 – 11.00, s-au înregistrat 18 accidente de circulaţie soldate cu vătămări corporale, fără decesul vreunei persoane, precum şi 86 de accidente soldate numai cu pagube materiale.
Pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind asigurarea stării de viabilitate a drumului public (neintervenţie sau intervenţie tardivă) poliţia rutieră a aplicat 10 sancţiuni contravenţionale factorilor responsabili. De asemenea, poliţiştii rutieri au aplicat 22 de sancţiuni contravenşionale pentru lipsa anvelopelor de iarnă.
Sursa: Agerpres