Anchetă ȘOCANTĂ. Cum ajung în Franța donațiile destinate populației sărace din Africa

O anchetă şocantă efectuată de \'Night Tabloid\', emisiunea difuzată de RAI, arată ce se întâmplă cu banii, cu donaţiile generoase pe care italienii (şi nu numai) le trimit pentru Africa sub-sahariană. "Ajung în Franţa", scrie Hotnews.ro.

Practic, Parisul ar fi „destinaţia” fondurilor destinate Africii.

„Banii sosesc aici, explică reportajul, pentru a fi convertiţi în monede africane, numai că jumătate din aceştia sunt reţinuţi cu titlu de garanţie”, potrivit Il Giornale, citat de Rador.

Practic, fiecare euro pe care-l trimitem în Africa, explică Mohamed Konare de la mişcarea pan-africană “trece obligatoriu prin Banca Franţei”. Aici este convertit în franc Cfa (monedă africană) după care este trimis în Africa. Şi-atunci în ce constă înşelătoria? „În faptul că acel euro rămâne în banca franceză”, explică Konare, citat de Hotnews.ro.

“Atât bancnotele cât şi monedele africane sunt imprimate în Franţa”, adaugă Kako Nubukpo, fostul Director al Băncii Centrale Africane. Până şi ajutoarele umanitare în dolari, lire sterline și euro. Toate urmează să fie transformate în franci Cfa. Şi acest lucru – explică reportajul realizat de programul Rai – „se întâmplă în cazul a 14 ţări africane, toate foste colonii franceze şi toate cu un sistem monetar înfiinţat şi controlat de Franţa, francul Cfa : rată fixă şi valută forte.”

Mai multe detalii pe Hotnews.ro.