ANCOM a primit, până luni, 13 august 2012, data limită de depunere, cinci candidaturi de participare pentru cea mai mare licitaţie de spectru organizată în România, în cadrul căreia sunt puse la dispoziţia celor interesaţi benzile de 800 MHz, 900 MHz, 1800 MHz şi 2600 MHz pentru furnizarea de servicii de comunicaţii mobile în perioada 2013-2029.
Comisia de licitaţie va analiza documentele de calificare depuse şi va anunţa până cel târziu la data de 20 august 2012 care sunt operatorii care vor participa la licitaţie.
Dosarul de candidatură depus de fiecare operator conţine documente de prezentare a situaţiei candidatului, din care trebuie să rezulte, printre altele, îndeplinirea obligaţiilor faţă de bugetul de stat, bugetele asigurărilor sociale şi fondurile speciale, dar şi faptul că respectivul candidat întruneşte condiţiile de participare: poate dovedi o cifră de afaceri medie pe ultimii 3 ani de minimum 10 milioane de euro, nu este în stare de insolvenţă ori lichidare, afacerile nu îi sunt administrate de un judecător-sindic, activităţile sale comerciale nu sunt suspendate, nu face parte din grupul altui candidat ş.a.
Dosarul de candidatură conţine şi oferta iniţială care indică numărul de blocuri pe care candidatul doreşte să le achiziţioneze în fiecare dintre categoriile de spectru disponibile.
În cazul în care cererea este mai mare decât oferta, licitaţia propriu-zisă va începe la data de 10 septembrie 2012 cu rundele primare, pentru ca rezultatele finale să fie anunţate, cel mai probabil, în cursul lunii octombrie. În cazul în care cererea este egală cu oferta, atunci se va trece direct la rundele de alocare a spectrului, runde pe parcursul cărora operatorii vor licita pentru poziţiile pe care şi le doresc în bandă.
În cadrul licitaţiei vor fi acordate două tipuri de licenţe: pe termen lung (15 ani, valabile până în aprilie 2029) şi pe termen scurt (1 an şi trei luni, valabile până în aprilie 2014). Pentru licenţele pe termen lung, ANCOM va scoate la licitaţie 42 de blocuri pereche de câte 5 MHz, dintre care 6 sunt în banda de 800 MHz, 7 în banda de 900 MHz, 15 în banda de 1800 MHz şi 14 în banda de 2600 MHz, precum şi 3 blocuri nepereche de câte 15 MHz în banda de 2600 MHz.
Aceste licenţe se vor acorda cu începere de la 6 aprilie 2014. Pentru licenţiere pe termen scurt, ANCOM va scoate la licitaţie 10 blocuri pereche de 2,5 MHz în banda de 900 MHz şi 6 blocuri pereche de 5 MHz în banda de 1800 MHz, resurse care sunt în marea lor majoritate folosite în prezent de Orange şi Vodafone.