Majoritatea abonaților la servicii de retransmisie continuă să recepționeze programele TV prin intermediul rețelelor de cablu, numărul acestora atingând cifra de 4,38 milioane la finalul anului 2014 (+6,3% față de anul 2013), în timp de 2,46 milioane abonați recepționează programele TV prin rețele satelit de tip DTH (+4,7% față de anul 2013), iar 68 de mii de abonați recepționează aceste programe prin tehnologie IP (+22,1% față de anul 2013).
La sfârșitul anului 2014, 60% din totalul abonaților erau din mediul urban, majoritatea de 80% fiind abonați la cablu. În mediul rural, cei mai mulți dintre abonați, în procent de 61%, recepționează programele TV prin intermediul rețelelor satelit de tip DTH.
Din punct de vedere al modului de recepționare a programelor TV, numărul de abonați la serviciile de retransmisie a programelor în format digital continuă să crească și în anul 2014, atingând cifra de 4,23 milioane din totalul de 6,9 milioane de abonați (în creștere cu 9% față de anul 2013). Dintre aceștia, 58% recepționează programe TV în format digital prin intermediul rețelelor satelit (DTH), în timp ce 40% recepționează aceste programe prin rețele prin cablu, iar 2% prin tehnologia IP (IPTV).
Din cei 4,38 milioane de abonați la servicii de retransmisie prin rețele de cablu, 1,7 milioane beneficiau de servicii în format digital (în creștere cu aproape 15% față de anul 2013), ceea ce înseamnă că rata de penetrare la nivel de gospodării a acestor servicii a ajuns la 23%.