Potrivit unui comunicat transmis de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), toți operatorii de telefonie mobilă îndeplinesc obligația de acoperire cu semnal a 98% din populația României.

98% din populația României are acoperire cu semnal

“Am finalizat cu succes o nouă campanie de verificare a acoperirii cu servicii de voce mobilă și mă bucur să anunț că toți operatorii și-au îndeplinit obligația de acoperire cu semnal a 98% din populația României. Astfel, conform măsurătorilor din teren, RCS&RDS acoperă cu servicii de voce mobilă un procent de 98,8% din totalul populației, Orange România – 98,5%, Telekom Mobile 98,5%, iar Vodafone România – 98,4%.

Pe lângă interesul operatorilor mobili pentru piața din România, concretizat în investiții pentru creșterea gradului de acoperire, consider că și măsurătorile efectuate de ANCOM și transpuse în harta aisemnal.ro au avut un aport important la atingerea acestui deziderat.

Totodată, pentru a veni atât în sprijinul utilizatorilor, cât și al operatorilor, pe lângă actualizarea platformei aisemnal.ro, am dezvoltat și aplicația aisemnal.ro pentru sistemele de operare Android și iOS, care poate fi descărcată gratuit din magazinele de aplicații“, a declarat Cristin Popa, director executiv al ANCOM.

Potrivit comunicatului transmis de ANCOM, campania din acest an încheie o etapă importantă în verificarea obligațiilor de acoperire. După ce operatorii de telefonie mobilă au fost sancționați în repetate rânduri cu avertismente și amenzi, în prezent obligațiile de acoperire menționate în cadrul licențelor eliberate de ANCOM în anul 2013 sunt complet îndeplinite.

Obligația de realizare a acoperirii este una permanentă și va fi monitorizată de ANCOM până la sfârșitul perioadei de valabilitate a licențelor, respectiv 5 aprilie 2029, prin campanii anuale de măsurări la nivel național.

Campania de verificare a acoperirii 2022 s-a desfășurat între  mai și octombrie 2022

Campania de măsurare a acoperirii naționale cu servicii de voce mobilă s-a desfășurat în perioada mai – octombrie 2022, acoperirea cu semnal a localităților fiind măsurată prin parcurgerea drumurilor accesibile, a bulevardelor și străzilor principale și secundare.

În cadrul acestei campanii au fost verificate 13.388 de localități, care aveau mai mult de 10 locuitori, fiind totodată parcurși peste 240.000 de km pe drumurile naționale, județene, orășenești și comunale. Din totalul de 20.121.587 de locuitori, conform recensământului populației și al locuințelor, au fost măsurate zonele locuite de 20.116.846 de persoane.

Acoperirea cu servicii de voce a fost calculată ca raportul dintre suma populației acoperite și populația totală a României.