ANCOM a amendat compania Direct Post Services din Cluj Napoca cu suma de 30.000 lei pentru că a prestat servicii poştale constând în trimiteri de corespondenţă cu greutatea cuprinsă între 0 şi 50 de grame, percepând pentru acestea un tarif mai mic de 2 lei pe trimitere. Compania a încălcat astfel dreptul rezervat Companiei Naţionale Poşta Română S.A. (CNPR) ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale pe teritoriul României.
Aceasta este cea de-a doua amendă aplicată companiei Direct Post, după ce în luna ianuarie a acestui an aceasta a fost sancţionată cu amendă în valoare de 5.000 de lei pentru aceeaşi faptă.
Pe lângă aplicarea amenzii, ANCOM a dispus şi modificarea, în termen de 30 de zile, a contractului care nu respectă prevederile legale în vigoare, respectiv drepturile rezervate furnizorului de serviciu universal.
„Obiectivul ANCOM nu este acela de a aplica sancţiuni, ci de a asigura respectarea legislaţiei de către toţi furnizorii de servicii poştale. Dacă însă abaterile de la lege sunt repetate în ciuda amenzilor aplicate, vom recurge la toate instrumentele oferite de legislaţie pentru a asigura buna funcţionare a pieţei serviciilor poştale şi nu vom ezita chiar să ridicăm dreptul de a furniza servicii poştale celor care persistă în a acţiona pe lângă cadrul legal”, a declarat Cristin Popa, Directorul Direcţiei Executive Monitorizare şi Control din cadrul ANCOM.
Anul acesta au fost aplicate patru amenzi pentru încălcarea dreptului rezervat furnizorului de serviciu universal, în cuantum total de 110.000 de lei.
Orice furnizor de servicii poştale autorizat poate furniza şi servicii din sfera serviciului universal, cu condiţia să respecte drepturile rezervate CNPR în ceea ce priveşte limitele de greutate şi de tarif, chiar şi în condiţiile în care acordă expeditorului reduceri pe considerente de volum.
Constituie contravenţie încheierea şi derularea unui contract în cadrul căruia preţul pe trimitere este mai mic de 2 lei pentru trimiterile de corespondenţă cu greutatea cuprinsă între 0 şi 50 de grame, livrate la cutiile poştale ale destinatarilor.
CNPR beneficiază de drepturi rezervate pentru că, în calitate de furnizor de serviciu universal are, printre altele, şi obligaţia de a asigura acoperirea cu servicii poştale a întreg teritoriului naţional, astfel încât fiecare locuitor al ţării să aibă acces la servicii poştale, indiferent de localitatea în care trăieşte. Astfel, furnizorul de serviciu universal are obligaţia de a furniza servicii pe întreg teritoriul României, la aceleaşi tarife, inclusiv în zonele geografice greu accesibile sau cu densitate scăzută a populaţiei, acolo unde cantitatea de corespondenţă este mică şi din acest motiv activitatea nu este profitabilă. De asemenea, CNPR are şi obligaţia de a pune la dispoziţia utilizatorilor cel puţin o cutie poştală şi cel puţin un punct de contact propriu în fiecare localitate de pe teritoriul României.