ANCOM a amendat compania ROMTELECOM cu suma de 200.000 lei pentru că nu a respectat în totalitate obligaţiile prevăzute în licenţa de comunicaţii mobile pentru benzile de frecvenţe 410-415/420-425 MHz.
Conform obligaţiilor asumate de operator, până la încheierea primei faze acesta ar fi trebuit să instaleze şi să opereze 1.242 de staţii de bază, însă în urma controalelor ANCOM s-a constatat că doar 788 dintre acestea sunt instalate.
Romtelecom a obţinut această licenţă în anul 2008, pentru o perioadă de 10 ani, în urma unei licitaţii publice deschise de tip comparativ – procedură în care ofertanţii sunt evaluaţi în funcţie de dosar şi oferta tehnică. Romtelecom a câştigat această licenţă ca urmare a obţinerii celui mai bun punctaj, în urma evaluării unor criterii precum capacitatea financiară, fezabilitatea comercială, specializarea, experienţa şi, nu în ultimul rând, fezabilitatea tehnică şi acoperirea asumată. Taxa de licenţă achitată de operator către bugetul de stat a fost de un milion de euro. Licenţa este valabilă până la data de 23 septembrie 2018.
În urma acţiunilor de control demarate de ANCOM, s-a constat faptul că operatorul nu şi-a respectat angajamentul asumat la obţinerea licenţei.
Conform licenţei, până la data de 31 decembrie 2013, reţeaua de comunicaţii mobile în bandă largă dezvoltată de Romtelecom în benzile de frecvenţe de 410-415/420-425 MHz trebuie să fie compusă din 1.292 de staţii de bază, aşa cum sunt acestea definite de „Radio Regulations”, documentul oficial al Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor.
„ANCOM trebuie să se asigure că spectrul de frecvenţe radio, o resursă limitată a statului român, este utilizat cu maximă eficienţă. Licenţele de utilizare a frecvenţelor radio se acordă în anumite condiţii tocmai pentru ca atât operatorii, cât şi utilizatorii să obţină maximum de beneficii prin exploatarea acestora. De aceea, monitorizarea modului în care operatorul remediază neregulile constatate şi modul în care îşi respectă restul obligaţiilor asumate va rămâne o prioritate a Autorităţii şi în perioada următoare”, a declarat Cristin Popa, Directorul Direcţiei Executive Monitorizare şi Control din cadrul ANCOM.