Principalele proiecte de anul viitor privesc transpunerea în legislaţia secundară a prevederilor Codului european al comunicaţiilor electronice şi organizarea licitaţiei de spectru pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvenţelor în benzile vizate pentru furnizarea de reţele publice şi servicii de comunicaţii electronice de bandă largă, stabilită pentru cel de-al doilea trimestru.
Transpunerea Codului Comunicaţiilor
Pe parcursul anului viitor, ANCOM şi-a propus revizuirea reglementărilor referitoare la regimul de autorizare generală privind furnizarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice, la procedura de acordare a drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio, la administrarea şi gestionarea resurselor de numerotaţie, la realizarea comunicaţiilor către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă, precum şi la stabilirea măsurilor de securitate ce trebuie luate de către furnizori şi raportarea incidentelor cu impact semnificativ asupra reţelelor sau serviciilor de comunicaţii electronice. Această acţiune va fi urmată de desfăşurarea propriu-zisă a procedurii de selecţie pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvenţelor, stabilită a avea loc în trimestrul al II-lea al anului viitor.
Legea regimului infrastructurii
Pentru continuarea implementării prevederilor Legii Infrastructurii, în prima parte a anului următor Autoritatea are în plan stabilirea tarifelor orientative de acces la stâlpii unui operator de reţea, proiectul contribuind la facilitarea dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice şi a elementelor de infrastructură fizică necesare susţinerii acestora. ANCOM va analiza condiţiile de acces la infrastructurile fizice realizate cu participarea sau sprijinul autorităţilor administraţiei publice centrale ori locale sau finanţate, total ori parţial, din fonduri publice.
Reglementări ale serviciilor de comunicaţii electronice
ANCOM şi-a propus revizuirea pieţei de gros a serviciilor de acces la puncte fixe de calitate superioară pentru a reevalua necesitatea impunerii unor măsuri de reglementare, dar şi a deciziei privind colectarea datelor statistice în domeniul comunicaţiilor electronice şi aplicarea acesteia. De asemenea, pentru fructificarea beneficiilor progresului tehnologic în favoarea utilizatorilor, Autoritatea şi-a propus actualizarea deciziei privind frecvenţele radio ori benzile de frecvenţe radio exceptate de la regimul de licenţiere şi a reglementării serviciului de amator.
Reglementări ale serviciilor poştale
Actualizarea regimului de autorizare generală privind furnizarea serviciilor poştale, evaluarea Strategiei de reglementare în domeniul serviciilor poştale în perioada 2017-2020 şi elaborarea Strategiei de reglementare pentru perioada 2021 – 2024 sunt printre principalele proiecte care vizează sectorul serviciilor poştale. În ceea ce priveşte serviciul universal, ANCOM are în vedere pentru acest an actualizarea actului normativ privind stabilirea condiţiilor şi procedurii de evaluare a respectării obiectivelor de calitate de către furnizorul de serviciu universal, actualizarea valorii costului mediu ponderat al capitalului pentru acesta şi analiza costului net aferent furnizării serviciului universal poştal în anul 2019.