„În 2018 am finalizat una dintre cele mai ample campanii de monitorizare realizată vreodată de ANCOM. Este vorba despre campania de măsurare a acoperirii naționale cu servicii de voce, în cadrul căreia s-au efectuat măsurători în 12.786 de localități, în care domiciliază peste 19,8 milioane din totalul de 20,1 milioane de cetățeni ai României. Am verificat în ce măsură operatorii de telefonie mobilă respectă obligația de acoperire cu servicii de voce a zonelor locuite de cel puțin 98% din populația României. 2018 fost un an încărcat pentru noi din punctul de vedere al monitorizării pieței de comunicații electronice și de servicii poștale, concretizat în efectuarea a 3.868 de controale și aplicarea a 110 amenzi în valoare totală de 2.428.000 de lei”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.
Ca urmare a acestor controale, ANCOM a transmis 203 notificări și a aplicat 511 avertismente şi 110 amenzi contravenționale, în valoare totală de 2.428.000 de lei.
Suma constituie venit la bugetul de stat.
Piața comunicațiilor electronice
Pe piaţa de comunicaţii electronice, în anul 2018 ANCOM a efectuat 2.728 de acțiuni de control, contravenienții primind 203 notificări, 391 de avertismente și 89 de amenzi contravenționale, în cuantum de 2.304.500 de lei.
Autoritatea a aplicat societății Telekom Romania Mobile Communications SA în anul 2018 cea mai mare amendă de pe piața de comunicații electronice, în cuantum total de 1.100.000 de lei, din care 600.000 de lei pentru indisponibilitatea rețelei ca urmare a celui mai grav incident de securitate înregistrat pe piața comunicațiilor electronice din România și 500.000 de lei pentru nerespectarea obligației de a păstra log-urile de rețea la nivelul de granularitate prevăzut în licență.
19 amenzi contravenționale în cuantum total de 155.000 de lei au fost aplicate de ANCOM furnizorilor de servicii de telefonie, în principal pentru încălcarea obligațiilor privind portabilitatea numerelor și serviciile de roaming.
Un număr de 26 de amenzi contravenționale în cuantum total de 240.000 de lei au fost aplicate de ANCOM și furnizorilor de servicii de televiziune și radiodifuziune sonoră (RTV). Principalele sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea datelor tehnice, a parametrilor ori a condițiilor cuprinse în autorizațiile tehnice (RTV). Dintre acestea, 7 amenzi contravenționale, în cuantum total de 165.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea obligațiilor de acoperire specificate în licențele de utilizare a frecvențelor radio în sistem digital terestru.
Furnizorii de rețele de tip CATV au fost sancționați cu 33 de amenzi contravenționale în valoare totală de 237.500 de lei pentru nerespectarea condițiilor prevăzute în autorizația generală.
De asemenea, 9 amenzi în valoare totală de 72.000 de lei au fost aplicate operatorilor de radiocomunicații. Neregulile cel mai des întâlnite în cadrul acestor controale au constat în nerespectarea prevederilor din documentele de autorizare (licenţe de utilizare a frecvenţelor şi autorizaţii de asignare a frecvenţelor), precum şi cele referitoare la operarea staţiilor de radiocomunicaţii.
În anul 2018, ANCOM a finalizat o amplă campanie de măsurare a acoperirii naționale cu servicii de voce a zonelor locuite de cel puțin 98% din populația României de către operatorii Orange, Vodafone şi Telekom, care aveau această obligaţie prevăzută în licențele de utilizare a spectrului radio obținute în urma licitaţiei din 2012. Pentru nerespectarea acestei obligaţii, societatea Telekom România Mobile Communications a fost sancționată cu o amendă în cuantum de 500.000 de lei, iar Vodafone Romania și Orange România cu avertisment.
În paralel cu această campanie, a mai fost desfășurată o campanie pentru determinarea gradului de acoperire cu servicii de comunicații electronice mobile în zonele de frontieră și una pentru verificarea acestuia pe drumurile naționale și județene din întreaga țară.
Piața echipamentelor radio
Pe piața echipamentelor radio ANCOM a efectuat 745 de controale, în urma cărora au fost aplicate 65 de avertismente și 14 amenzi contravenționale în valoare totală de 63.500 de lei.
Cea mai mare amendă a fost în valoare de 25.000 de lei si a fost aplicată societății Glass Protection SRL, într-un caz de publicitate și punere la dispoziție pe piață a unor echipamente de bruiaj (jammere) care produc interferențe prejudiciabile în spectru, deoarece acestea sunt interzise pe teritoriul României.
Piața serviciilor poştale
ANCOM a efectuat în anul 2018 un număr de 395 de acțiuni de control, fiind aplicate 55 de avertismente și 7 amenzi contravenționale, în cuantum de 60.000 de lei, fiind frecvent constatată nerespectarea obligațiilor impuse prin regimul de autorizare generală.
Cea mai mare amendă aplicată pe piața serviciilor poștale, în cuantum de 25.000 de lei, a fost aplicată Companiei Naționale Poșta Română, pentru nerespectarea condițiilor minime de calitate pentru trimiterile de corespondență internă.
În cazul celorlalți furnizori de servicii poștale, principalele nereguli au constat în neavizarea trimiterilor poștale, neinscripționarea trimiterilor poștale cu data depunerii acestora în rețeaua poștală și modificarea tarifelor încasate între momentul acceptării și livrării trimiterilor, nerespectarea dispozițiilor legale a ofertelor comerciale publicate pe site-urile proprii și nerespectarea termenului de păstrare a trimiterilor poștale după avizarea destinatarilor.