Conform arbitrului pieţei telecom din România, studiul a fost realizat pentru a veni în sprijinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), instituţie care coordonează implementarea unor programe de dezvoltare a infrastructurii în bandă largă (broadband) în zonele rurale din România.
”Pentru a realiza această listă, ANCOM a transmis un chestionar către operatorii de comunicaţii electronice din România, primind răspunsuri din partea a 1.006 dintre aceştia. În lista rezultată din studiul ANCOM nu au fost incluse localităţile care fac obiectul altor proiecte finanţate din fonduri publice al căror scop este realizarea de reţele de comunicaţii electronice, fiind previzibil că în viitorul apropiat aceste localităţi vor avea acces la serviciile de comunicaţii electronice în bandă largă de mare viteză”, se arată în concluziile studiului arbitrului telecom, citat de Agerpres. Lista publicată miercuri cuprinde 6.457 de localităţi a căror populaţie însumată ajunge la 2.851.106 de locuitori.
ANCOM precizează că rezultatele studiului vor putea fi utilizate şi de către alte autorităţi sau instituţii publice care implementează sau coordonează implementarea de proiecte finanţate din fonduri publice al căror obiectiv îl constituie construirea unor reţele de comunicaţii electronice în bandă largă de mare viteză pe teritoriul României.
Totodată, persoanele interesate care deţin informaţii privind situaţia de fapt existentă la data de 31 decembrie 2014 contrare celor rezultate din studiul ANCOM le pot pune la dispoziţia instituţiei până la data de 21 iunie 2015. În plus, pentru a evita finanţarea din fonduri publice a unor reţele paralele în localităţile care nu mai necesită această intervenţie, Autoritatea recomandă operatorilor de comunicaţii electronice să transmită periodic informaţii privind realizarea de reţele de comunicaţii electronice/furnizarea de servicii de comunicaţii electronice în bandă largă de mare viteză, la punct fix, în localităţile identificate ca fiind neacoperite, potrivit studiului ANCOM.