„Înainte de încheierea unui contract, furnizorii sunt obligaţi să pună la dispoziţia utilizatorilor o serie de informaţii detaliate, clare şi relevante referitoare la serviciile de comunicaţii electronice de care aceştia urmează să beneficieze. În plus, utilizatorii trebuie să primească, din partea furnizorului, un set de informaţii esenţiale într-o formă simplă şi clară, pe un suport durabil sau, în cazul în care furnizarea pe un suport durabil nu este fezabilă, într-un document care poate fi deschis, vizualizat şi descărcat cu uşurinţă, sub forma unei fişe de sinteză. Fişa de sinteză are un format standardizat şi simplificat, iar procesul de informare precontractuală condiţionează intrarea în vigoare a contractului de primirea fişei de sinteză. Formatul fişei de sinteză se aplică tuturor furnizorilor şi le permite utilizatorilor să compare mai uşor ofertele de servicii”, se arată în comunicatul transmis de ANCOM joi, 15 iunie.
Modelul fișei de sinteză este în conformitate cu regulamentul european
În cazul contractelor încheiate cu utilizatorii finali cu dizabilităţi, informaţiile şi caracteristicile produselor şi serviciilor contractate trebuie să fie adaptate pentru această categorie de consumatori, a mai precizat sursa citată.
În domeniul comunicaţiilor electronice, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011, modificată şi completată prin Legea nr. 198/2022, prevede o serie de drepturi pentru utilizatorii serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului, se mai arată în comunicat.
Potrivit ANCOM, modelul fişei de sinteză este în conformitate cu Regulamentul european de stabilire a modelului fişei de sinteză a contractului care trebuie utilizat de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului în temeiul Directivei (UE) 2018/1972 a Parlamentului European şi a Consiliului.
ANCOM poate lua măsuri dacă furnizorul nu a transmis informațiile
ANCOM a completat cadrul legislativ şi prin Decizia nr. 73/2022 privind obligaţiile de informare a utilizatorilor finali şi alte măsuri pentru protecţia acestora şi vizează accesibilizarea şi publicarea uniformă prin intermediul mijloacelor proprii ale furnizorilor de servicii de acces la internet, de servicii de comunicaţii de voce, SMS şi MMS şi de transmisie a serviciilor media audiovizuale a unor informaţii complete, actualizate şi comparabile, care să sporească transparenţa faţă de necesităţile actuale de informare a utilizatorilor finali care se orientează tot mai mult către oferte sub forma unor pachete de servicii (internet prin fibră, TV prin cablu, servicii de voce la puncte fixe şi mobile şi altele), mai precizează sursa citată.
Potrivit comunicatului, ANCOM poate lua măsuri dacă furnizorul nu a transmis informaţiile precontractuale şi/sau fişa de sinteză sau dacă perioada contractuală minimă este mai mare de 24 de luni, conform legii.