Decizia ANCOM privind modificarea condiţiilor tehnice şi comerciale de portare a numerelor de telefon a intrat în vigoare la data de 2 septembrie. Începând cu această dată, termenul de activare a unui număr portat va fi de maxim o zi lucrătoare, aşa cum prevăd normele europene, iar durata maximă a procedurilor administrative aferente portării se reduce de la 10 la 3 zile lucrătoare.
Decizia ANCOM reduce termenele în care furnizorii au obligaţia să realizeze activităţile specifice asociate diferitelor faze ale procesului de portare. Astfel, termenul în care furnizorul donor trebuie să răspundă unei cereri de portare se reduce de la 4 zile lucrătoare la o singură zi. Reducerea acestui termen va permite ca portarea să fie realizată mai rapid, chiar şi în cazurile în care furnizorul donor identifică probleme la completarea cererii şi este necesară reintroducerea acesteia.
După validarea cererii de portare, abonaţilor care solicită portarea li se va activa numărul de telefon în cel mult o zi lucrătoare. Durata maximă potenţială de întrerupere a serviciului în cursul procesului de portare se reduce la 4 ore în loc de 5 ore (în cazul portării numerelor de telefonie fixă) şi la 3 ore în loc de 4 ore (în cazul portării numerelor de telefonie mobilă). În practică, durata întreruperii serviciului este mai mică, media pe semestrul I din 2012 fiind de aproximativ 90 de minute pentru numerele fixe şi 30 de minute pentru numerele mobile.
În cazurile în care utilizatorul final şi furnizorul acceptor stabilesc de comun acord o anumită dată la care să fie realizată portarea, durata întregului proces poate fi mai mare de trei zile, ţinând cont de anumite circumstanţe specifice (corelarea realizării portării cu data la care expiră contractul cu furnizorul donor, instalarea de infrastructură de acces etc.). Pentru a răspunde acestor cerinţe, sistemul informatic utilizat pentru gestionarea proceselor de portare este unul flexibil.
În acelaşi timp, abonaţii vor avea posibilitatea de a refuza asignarea de către furnizorul acceptor a unui număr de telefon cu caracter provizoriu, spre a fi utilizat până la momentul realizării portării. În situaţia în care abonaţii decid să accepte un număr provizoriu, această decizie prevede expres dreptul de a alege, în mod real, între continuarea sau nu a relaţiilor contractuale cu furnizorul acceptor, în eventualitatea în care procesul de portare nu se finalizează, respectiv de a fi informaţi, în mod corespunzător, asupra consecinţelor alegerii lor.
Totodată, furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice le-au fost impuse obligaţii suplimentare pentru evitarea portărilor abuzive.
În perioada 15 septembrie – 15 noiembrie 2012, ANCOM va derula o campanie de informare prin radio şi internet pentru a creşte numărul utilizatorilor de telefonie care cunosc existenţa şi semnificaţia semnalului sonor pe care apelantul îl aude atunci când apelează un număr de telefon portat. Semnalul sonor va fi mediatizat prin spoturi radio, bannere pe internet şi prin intermediul site-ului www.portabilitate.ro.
În plus, în cadrul campaniei, ANCOM va pune la dispoziţia utilizatorilor site-ului de socializare facebook.com o aplicaţie prin care orice utilizator care şi-a portat numărul îşi poate anunţa prietenii că şi-a schimbat operatorul de telefonie.