Odată cu instituirea stării de urgenţă în România, în urma decretului semnat luni de preşedintele Iohannis şi apărut în Monitorul Oficial, autorităţile din România au câteva drepturi noi ce vizează modul în care se pot lupta cu informaţiile false şi cu accesul populaţiei la acestea.
Astfel, în urma unei decizii motivate a ANCOM, furnizorii de servicii de găzduire şi furnizorii de conţinut pot fi obligaţi să întrerupă imediat transmiterea într-o reţea de comunicaţii electronice ori stocarea conţinutului, prin eliminarea acestuia la sursă. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci va trebui să se blocheze, imediat, accesul la respectivul conţinut şi să se informeze utilizatorii. Măsura se poate aplica şi în cazul în care persoanele care distribuie acel conţinut nu se află sub jurisdicţia legislaţiei naţionale, se mai arată în decretul prezidenţial.
Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii a făcut o serie de precizări, în urma discuţiilor apărute pe această temă.
Nu ANCOM stabileşte caracterul de ştire falsă a unei informaţii
ANCOM arată că măsurile prevăzute în decret vor fi puse în aplicare în strânsă colaborare cu instituţiile abilitate. Furnizorii de servicii de găzduire şi furnizorii de conţinut vor putea fi obligaţi să întrerupă transmiterea sau să elimine conţinutul la sursă, dacă acesta promovează ştiri false cu privire la pandemia de coronavirus şi la măsurile luate de autorităţi.
„Ca urmare a intrării în vigoare a Decretului privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României care stabileşte în sarcina ANCOM atribuţii specifice în vederea înlăturării sau limitării accesului la conţinutul ştirilor false cu privire la evoluţia Covid-19 şi la măsurile de protecţie şi prevenire, ANCOM va pune în aplicare măsurile din decretul prezidenţial în strânsă colaborare cu instituţiile abilitate. Potrivit dispoziţiilor Ministerului Afacerilor Interne, furnizorii de servicii de găzduire şi furnizorii de conţinut vor putea fi obligaţi prin decizie a ANCOM să întrerupă imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea într-o reţea de comunicaţii electronice ori stocarea conţinutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conţinutul respectiv se promovează ştiri false cu privire la evoluţia Covid-19 şi la măsurile de protecţie şi prevenire”, precizează Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii.
Pe de altă parte, ANCOM subliniază că nu Autoritatea este cea care identifică şi stabileşte caracterul de ştire falsă a unei informaţii. Această atribuţie revine Grupului de Comunicare Strategică şi Ministerului Afacerilor Interne.
„Identificarea şi stabilirea caracterului de ştire falsă cu privire la evoluţia Covid-19 şi la măsurile de protecţie şi prevenire nu intră în atribuţiile ANCOM, această responsabilitate revenind Grupului de Comunicare Strategică şi Ministerului Afacerilor Interne, conform precizărilor emise de către acesta. ANCOM va respecta toate măsurile impuse prin acest decret”, se arată în comunicatul ANCOM.