ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii) a lansat acest serviciu în 2008.

'Serviciul de portabilitate este unul dintre proiectele de succes ale Autorităţii, iar acest lucru s-a văzut încă de la lansarea din 2008, numărul utilizatorilor care au ales să-şi porteze numărul de telefon crescând în mod constant. În cei opt ani de la lansare, peste 3,3 milioane de numere de telefon şi-au schimbat reţeaua, dar nu şi posesorul. Utilizatorii au putut beneficia astfel de cele mai bune oferte pentru necesităţile lor, având totodată la dispoziţie un instrument de negociere în relaţia cu operatorii, aceştia promovând, la rândul lor, oferte din ce în ce mai competitive', a spus Marinescu. 

Potrivit unui comunicat de presă remis, joi, AGERPRES, din data de 21 octombrie 2008, când a fost lansat acest serviciu, şi până la jumătatea lunii octombrie 2016, au fost portate 3.314.726 de numere, dintre care 2.679.104 sunt numere de telefonie mobilă şi 635.622 sunt numere de telefonie fixă. 

"Românii care au ales un alt operator, dar şi-au păstrat numărul de telefon, au fost tot mai numeroşi an de an: dacă în 2008 au fost realizate 15.681 de portări, în 2009 au fost 180.239 de portări, în 2010 numărul lor a fost de 221.219, în anul 2011 a ajuns până la 260.256, în anul 2012 s-au înregistrat 255.893 de portări, 274.137 de numere s-au portat în 2013, iar în anii 2014 şi 2015 creşterea a fost semnificativă: 564.648 de portări, respectiv 844.477. De la începutul acestui an şi până în prezent au fost portate 698.176 de numere de telefon", se arată în document. 

În segmentul telefoniei mobile, RCS&RDS este furnizorul cu cele mai multe numere primite prin portare (870.768), fiind urmat de Vodafone cu 685.989 numere, Orange cu 637.444 numere, Telekom Romania Mobile Communications cu 445.103 numere şi Telekom Romania Communications cu 38.993 de numere de telefonie mobilă portate. 

'Direcţia de migrare a utilizatorilor români se menţine şi în ceea ce priveşte telefonia fixă, RCS&RDS conducând cu 171.036 de numere portate, urmat de Vodafone cu 149.649 de numere, UPC cu 132.715 de numere, Orange cu 123.971 de numere şi Telekom Romania Communications cu 24.961 de numere de telefonie fixă primite din alte reţele prin portare. Cele mai multe cereri de portare a numărului fix s-au înregistrat în Bucureşti şi judeţul Ilfov (191.827 de numere), capitala fiind urmată de judeţul Cluj cu 36.382 de numere portate, Timiş (31.288), Prahova (28.842) şi Galaţi (24.527)', menţionează sursa citată. 

Conform ANCOM, de la 1 ianuarie 2016 şi până la jumătatea lunii octombrie s-au portat 698.176 de numere de telefon, dintre care 651.570 au fost numere de telefonie mobilă şi 46.606 numere de telefonie fixă. Media portărilor lunare ale anului în curs a fost de 73.282 numere portate, iar cele mai multe portări de anul acesta au avut loc în ianuarie (79.024 de numere). 

Din numărul total de 651.570 de portări realizate până la jumătatea lunii octombrie 2016, aproape 51% sunt numere de telefon pe bază de abonament. 

ANCOM a primit în anul 2016 un număr de 163 de sesizări de la utilizatori cu privire la desfăşurarea procesului de portare, principalele probleme sesizate vizând anumite disfuncţionalităţi apărute în cadrul procesului de portare, cum ar fi prelungirea termenelor de portare sau nesincronizarea informaţiilor privind identificarea utilizatorilor. O mare parte dintre utilizatorii care s-au adresat ANCOM au solicitat informaţii suplimentare privind stadiul procesului de portare. 

AGERPRES